(Last Updated On: March 6, 2015)

Cea mai puternică personalitate braşoveană care a luptat pentru drepturile femeilor a fost Maria Baiulescu. Vreme de cîteva decenii, de la începutul secolului XIX şi pînă în perioada interbelică, alături de Regina Maria, a fost feminista cea mai cunoscută şi mai titrată în presa vremii.

Scriitoare, traducătoare, dramaturg, Maria Baiulescu a rămas singura femeie care a colaborat la elaborarea Enciclopediei Române, oferind importante referinţe etnografice.

De altfel, este cea care a descris pentru prima oară portul românesc din Şchei. S-a implicat şi în dezvoltarea meseriilor şi ocupaţiilor femeilor.

A salvat vieţile a sute de orfani şi le-a oferit educaţie instituţionalizată, în cadrul unei şcoli de menaj pe care ea a creat-o. A ţinut conferinţe în toată România şi în Europa. Însă cea mai importantă realizare a braşovencei a fost unificarea tuturor organizaţiilor de femei din ţară. A condus Uniunea Femeilor din România timp de 27 de ani.

baiul
Maria Baiulescu

Popularitatea Mariei Baiulescu, activistă în plan filantropic, social, politic şi naţional, este şi astăzi greu de egalat. În „Dicţionarul Biografic al Mişcărilor Femeilor şi Feminismului din Europa Centrală, De Est şi Sud-Est“, autoarea Tanya Dunlap, de la Rice University, Houston, Texas, o numeşte „mamă a educaţiei“.

Fiindcă astăzi este 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii, Monitorul Expres îşi face o datorie de onoare din a evoca memoria Mariei Baiulescu, cea mai feministă braşoveancă a tuturor timpurilor.

Baiulescu, o familie de mari braşoveni

S-a născut în 1860, în Braşov, şi pînă în ultima clipă, la vîrsta de 81 de ani, a militat pentru emanciparea româncelor. Numele Mariei Baiulescu a fost legat de Reuniunea Femeilor Române, organizaţie braşoveană, care a inaugurat în România mişcarea feministă. Maria Baiulescu provine dintr-o familie de intelectuali de vază ai Braşovului. Tatăl său, preotul Bartolomeiu Baiulescu (foto medalion), a fost şi învăţător la şcoala primară în limba română, a cărei cîteva clase au funcţionat în propria lui casă din Zărneşti. A fost secretarul lui Andrei Şaguna, apoi protopop. În anul 1896, la 65 de ani, şi-a împlinit cel mai mare vis: terminarea lucrărilor de construcţie la catedrala ortodoxă română a Sfintei Adormiri, din Cetatea Braşovului. A avut cinci copii: Elena (1852-1920), Ioan (1854-1911) inginer inspector general, Gheorghe (1855-1935) medic, Maria (1860-1941) şi Romulus (1863-1941) tot inginer inspector general. Cu toţii se odihnesc în cimitirul Groaveri din Braşov. Foarte cunoscut braşovenilor este Gheorghe Baiulescu, profesor de igienă şi medic, editorul revistei bilunare „Sănătatea“, din 1916, primul primar român al Braşovului, iar după Unire, în 1919, primul prefect român al judeţului şi apoi inspector general administrativ. În această familie de fii ai Braşovului, Maria a dus mai departe tradiţia implicării în destinele comunităţii şi ale României.

femei-brasov-2

Singura femeie care a semnat în Enciclopedia Română

Maria a fost puternic influenţată de mama sa, Elena, colaboratoare a Societăţii Reuniunea Femeilor Românce şi preşedinta „comitetului politic“ al doamnelor române din Braşov în timpul mişcării memorandiste din 1892-1994. Preşedinta Reuniunii va deveni Maria, începînd cu anul 1908. Maria a absolvit Şcoala Secundară Germană şi Institutul Francez de Domnişoare din Braşov. A debutat în revista „Meseriaşul Român“ cu traduceri din limbile engleză şi franceză. S-a afirmat şi ca publicistă în multe dintre marile reviste şi ziare ale vremii: „Vatra“, „Familia“, „Gazeta Femeii“, „Tribuna“ „Universul literar“. A tradus din literatura germană şi franceză, semnînd cu pseudonimul „Sulfina“. A publicat apoi volume de versuri, proză şi dramaturgie: „Note şi impresiuni“ (1896), „Vacanţii“ (1903) şi „Extaz“ (1908) şi a semnat traduceri din Schiller, Shakespeare, Goethe. Braşoveanca a rămas singura femeie care a colaborat la realizarea Enciclopediei Române, în toate trei volumele, la capitolele: costume, costume şi economie de casă şi industrie textilă. Vastele ei cunoştinţe în aceste domenii erau de neegalat, fie şi într-o lume a bărbaţilor. Într-o scrisoare din colecţiile speciale ale Bibliotecii „George Bariţiu“, coordonatorul Enciclopediei, dr. Cornel Diaconovici, o invita pe Maria, în data de 23 iulie 1896, să se alăture colectivului de autori, 200 de bărbaţi „din toate ţările române şi chiar străine“: „Ne luăm voia a vă ruga şi pe mult stimata dumneavoastră să binevoiţi să colaboraţi la Enciclopedia Română pentru materia de costume naţionale“.

text

Idealuri caritabile, naţionale şi politice

Ca militantă pentru emanciparea femeii române, a ţinut prima conferinţă cu temă feministă în Braşov, în 1896, cu tema „Rolul femeii în societatea de azi“, urmată de „Misiunea femeii române“ (1901). Membră a Reuniunii Femeilor Românce din Braşov, din 1906, a îmbinat mişcarea feministă cu lupta naţională a românilor din monarhia austro-ungară, fondînd Uniunea Generală a Femeilor Române din Transilvania şi Ungaria. În 1908, a transformat orfelinatul patronat de Reuniune în şcoală de menaj şi industrie casnică, iar în 1920 în şcoală profesională. În timpul Primului Război Mondial, s-a refugiat la Iaşi, activînd în cadrul Societăţii Ortodoxe, sub patronajul căreia a înfiinţat Societatea pentru Ocrotirea Orfanilor de Război şi Asociaţia pentru Emanciparea Civilă şi Politică a Femeii Române (1917). Revenită la Braşov, în 1918, a preluat conducerea Reuniunii Femeilor Românce şi a Uniunii Femeilor Române şi s-a dedicat asistenţei sociale, activînd în mai multe societăţi: Societatea pentru Ocrotirea Orfanilor de Război, Crucea Roşie, Profilaxia Tuberculozei, Invalizii de Război. A fost distinsă cu medalia „Crucea Reginei Maria“, clasa I şi medalia „Ferdinand I“. A ţinut conferinţe în ţară şi în Franţa, Belgia, Elveţia, Suedia. În 1920, în studiul „Drepturile şi îndatoririle noastre“, Maria şi-a formulat crezul: „Cîmpul de activitate ce i se va deschide femeii prin cîştigarea drepturilor sale civile şi politice va aduce atîtea roade în refacere morală, socială şi culturală a poporului nostru încît este incalculabil ajutorul ce-l va putea da femeia neamului său şi rezultatele ce le vom obţine prin colaborarea sa“.

bv-femei

„Viitorul unui popor e ţesut de mîna harnică a femeii“

De fapt, Maria a moştenit spiritul de luptătoare pentru afirmarea femeii de la mama sa, preşedinta celei mai vechi şi mai prestigioase organizaţii de femei din Transilvania, prima din România. La constituirea sa din 24 martie 1850, la Braşov, sub numele de Reuniunea Femeilor Române pentru ajutorul creşterii fetiţelor orfane române mai sărace, „preşedinta deschise adunarea adresîndu-se către celelalte cucoane cu o cuvîntare despre folosul Reuniunii lor şi despre dorinţa tuturor femeilor române de a se interesa de creşterea fetiţelor române şi de a ajuta după putinţă orfanele martirilor naţiunii române, celor ce au căzut jertfă în revoluţiunea maghiaro-transilvană din anii 1848 şi 1849“. Gazeta Transilvaniei nota în 1852 că, în Transilvania, existau aproximativ 25.000 de văduve cu orfani în întreţinere. Ideea înfiinţării acestei reuniuni, la numai doi ani de la Revoluţia Paşoptistă, a fost inspirată de Iacob Mureşianu, ginerele Mariei Nicolau, prima preşedintă a organizaţiei. De altfel, organizaţia a funcţionat sub îndrumarea liderilor mişcării naţionale române şi a fost subvenţionată de Biserica Ortodoxă şi Greco-Catolică, de băncile româneşti şi de oameni de afaceri români de pretutindeni. Din aceste fonduri au fost trimise la studii multe orfane, au fost create şcoli secundare de fete la Sibiu, Blaj şi Braşov, iar mai tîrziu, internate, precum şi o bibliotecă a Reuniunii. „A răsărit acest gînd pentru că străbunele noastre au vrut să lase o moştenire nepieritoare şi pentru că viitorul unui popor e ţesut de mîna harnică a femeii“, scriau braşovencele într-un istoric al asociaţiei, publicat cu ocazia jubileului de 25 de ani.

regina-maria-brasov

Prima şcoală pentru educaţia fetelor din Braşov

Cele cîteva şcoli româneşti existente pe atunci în toată Transilvania, printre care şcoala primară şi Liceul din Braşov, au primit susţinere financiară prin eforturile femeilor din Reuniune. Tot braşovencele s-au zbătut şi au înfiinţat, de-a lungul timpului, 1.855 cursuri de lucru de mînă în toate ţările române. „Pentru propăşirea vieţei culturale“, se organizau conferinţe de literatură română. De-a lungul celor 77 de ani de existenţă a Reuniunii, membrele au refuzat să facă parte din vreun partid politic, limitîndu-se să facă doar politica iubirii de neam. În Războiul pentru Independenţă din 1877, membrele din Braşov ale Reuniunii „dădură o strălucită dovadă a înaltelor lor sentimente naţionale şi al avîntului lor necunoscător de hotare, prin zelul cu care au lucrat pentru colectarea de bani şi pregătirea de scame, bandaje şi alte lucruri trebuincioase răniţilor români“. Celor mai zeloase membre, „Domnul României le acordă în decembrie 1878 prin înalt decret crucea comemorativă «Elisabeta»“. Acţiunile caritabile au dat roade şi la Şcoala de Fete din Braşov, unde elevele învăţau în doi ani să pregătească mîncarea, să spele şi să calce, să coasă la maşină, să toarcă lînă, să cultive legume, „să-şi îngrijească raţional gospodăria, casa, familia“. Peste un an, şcoala s-a mutat în „casele doamnei Filitis, născută Radovici, care oferi în mod gratuit internatului localul caselor sale din strada Castelului“. În 1906, Reuniunea „a profitat de ocaziunea vînzării caselor băncii «Albina» din Şirul Spitalului nr. 10, vechi case româneşti, şi le-a cumpărat în schimbul sumei de 47.500 coroane. În 11 (24) nov. 1907 s-au sfinţit cu mare solemnitate“.

Iniţiatoarea „învăţămîntului femenin“ în Ardeal

Odată cu venirea la conducere a Mariei Baiulescu, Reuniunea a luptat cu Ministerul de Instrucţie Maghiar. Maria a făcut un artificiu, scoţînd şcoala din sistemul maghiar, prin transformarea ei în şcoală profesională, categorie inexistentă în sistemul ocupanţilor. Şcoala a început să se dezvolte rapid. Avea deja 7 profesori, o bibliotecă mare şi materii moderne: contabilitate, fizică, chimie culinară. Se învăţa după „Cursul de menaj“ al Mariei Baiulescu şi „Cursul de chimie alimentară“, de Maria Popescu Bogdan. Absolventele erau plasate la familii bune şi erau în continuare susţinute financiar pînă îşi făceau o situaţie stabilă. Tot anul, fetele lucrau haine pentru copii care, de Crăciun şi Paşte, erau dăruite orfanilor. La serbări şi expoziţii, „cusăturile şi covoarele româneşti au fost mult admirate şi apreciate chiar şi de un Arhiduce austriac“. Uniforma fetelor era o ie românească. Şcolii i se dusese vestea pînă departe, încît era căutată şi de eleve din Regat. Activitatea însă s-a întrerupt pe perioada războiului. În 1920, cursurile şcolii profesionale s-au reluat, iar în 1927, instituţia a trecut în grija statului. În 1936, s-a transformat în liceu industrial. De la prima şcoală, cu 8 eleve şi o profesoară, se ajunsese la 250 de eleve, 21 de profesori şi 5 ateliere. Braşovencele au predat statului român o şcoală puternică, perfect organizată. „Reuniunea, prin înfiinţarea şcoalei, a fost o pionieră a culturei şi naţionalismului şi a fost iniţiatoarea învăţămîntului femenin în Ardeal. A contribuit la înfrăţirea cu Ţara Mamă. A preparat viitoarea mamă română pentru zile de grele încercări şi mari izbînzi“. Singurul obiectiv pe care femeile din Braşov n-au reuşit să-l atingă a fost înfiinţarea „unui jurnal periodic pentru creşterea şi instrucţiunea femeii române“.

Comitetul politic secret al femeilor

După modelul organizaţiei din Braşov, au luat fiinţă asociaţii asemănătoare la Sibiu, Blaj, Hunedoara, Deva, Făgăraş şi în alte localităţi. În afară de educaţia tinerelor, feministele luptau şi pentru idealuri politice. Documentele arată implicarea din plin a reuniunilor de femei în luptele politice, din ce în ce mai ascuţite în ultimele decenii ale secolului XIX. Astfel, femeile române „n-au rămas cu nimic îndărătul zelului şi a avîntului naţional al eroilor lor soţi“ în timpul mişcării memorandiste (1893-1895). Ele au creat la Braşov un comitet politic secret, în frunte cu Elena Baiulescu, „pentru a sprijini şi apăra pe bărbaţii lor prin apeluri şi propagandă în ţară şi în străinătate“. Din iniţiativa acestui comitet a fost trimisă preşedintelui parlamentului italian o scrisoare semnată de 920 de femei, în care se condamnau represaliile autorităţilor austro-ungare contra mişcării revendicative a românilor din Transilvania. După această ispravă, ministrul ungar de interne a întărit şi mai mult controlul asupra organizaţiilor de femei, impunîndu-le să anunţe cu 15 zile înainte data convocării adunărilor lor ordinare şi extraordinare şi să predea autorităţilor locale copii legalizate după procesele-verbale ale şedinţelor.

A unit toate femeile române

Iniţiativa de unificare a asociaţiilor şi reuniunilor de femei sub un comitet director aparţine tot celei mai puternice organizaţii din Transilvania, Reuniunea Femeilor Române de la Braşov. „Adunarea generală extraordinară din ianuarie 1908, a ales în locu-i pe distinsa scriitoare şi vechea şi zeloasa colaboratoare a reuniunii, d-na Maria B. Baiulescu“, se arată în anuarul organizaţiei. Preşedinta a propus, în 1911, convocarea unui congres de unificare a tuturor reuniunilor de femei române din Austro-Ungaria. Între 3 şi 5 iunie 1913, la Braşov, au participat delegatele a 37 de reuniuni care au stabilit sediul Uniunii Femeilor Române la Braşov. În fruntea comitetului director a fost aleasă Maria Baiulescu. „Ziua întreagă s-a petrecut sub Tîmpa în casa de tir, pe a cărei terasă s-au produs în sunetele muzicii militare elevele şcoalei Reuniunii Femeilor Române din Braşov, jucînd diferite dansuri naţionale îmbrăcate în costume naţionale, urmînd apoi declamaţiuni şi corurile elevelor. Oaspeţii au ascultat cu multă mulţămire şi bucurie tot programul executat de eleve, plecînd cu înălţare sufletească, în plină admiraţiune pentru toate festivităţile şi pentru tot succesul ce a avut Congresul. Seara publicul a luat parte la reprezentaţia dată de Reuniunea de cîntări din Braşov, la care a dat concursul distinsa cîntăreaţă d-na Veturia Triteanu. S-a cîntat «Cavaleria Rusticană» de Mascagni şi «Şezătoarea» de Dr. Tiberiu Brediceanu. Maestrul Gheorghe Dima a dirijat întrega producţie muzicală“, se arată în „Anuarul Uniunii Femeilor Române din România Mare“. Documentul precizează că „Reuniunea, după o viaţă frumoasă şi binefăcătoare de 18 ani, a cîştigat renumele de cel mai frumos şi mai bine organizat institut naţional românesc“.

Regina Maria a participat la congresul din Braşov

Cel de-al şaptelea Congres al Uniunii Femeilor Române s-a ţinut la Braşov, în 1926, cu prilejul aniversării a 75 de ani de la înfiinţarea Reuniunii Femeilor Române din Braşov. „Jubileul R.F.R. din Braşov, s-a serbat cu mare însufleţire, fiind onorat de participarea M.S. Regina Maria, Înalta patroană, împreună cu A.S.R. Principesa Ileana. Atît de înălţătoare a fost această şedinţă festivă, la care au participat femeile române din toate unghiurile ţării, încît va rămînea neuitată, tuturor celor ce au avut parte să asiste.“ La acest congres, pentru prima oară, s-a atras atenţia asupra faptului că soluţionarea gravelor probleme sociale privind femeile (salarizarea, condiţiile de igienă şi de muncă, traficul de femei şi de copii) poate fi realizată doar atunci cînd femeile vor deţine aceleaşi drepturi ca bărbaţii. Braşovencele din Reuniune se considerau egalele bărbaţilor, se implicau în educaţia tinerei generaţii la fel ca soţii lor, asumîndu-şi sarcini dintre cele mai grele. Subtil, fără să acuze fruntaşii epocii că nu sînt în stare să rezolve multele probleme ale românilor, au preluat frîiele unor compartimente, în special cele legate de educaţia categoriilor defavorizate. Toate aceste acţiuni care astăzi ni se par fireşti, erau considerate excentrice şi chiar ilegale în contextul legislativ al epocii. Femeile de acum aproape un secol n-ar fi avut curaj să se afirme în societate şi n-ar fi reuşit să schimbe nimic dacă n-ar fi urmat exemplul Mariei Baiulescu, cea mai longevivă luptătoare în numele drepturilor femeilor din România.

Secolul XIX era al bărbaţilor

• Femeile conduse de Maria Baiulescu au luptat nu numai cu mentalităţile unei societăţi dominate de bărbaţi, ci şi cu regimul politic şi legislativ. Iată, de exemplu, care erau legile de la sfîrşitul secolului XIX, în România:
– dacă femeia are avere şi dotă, administrarea lor se dă pe mîna soţului, care face ce vrea cu ele, fără a da socoteală nimănui
– femeia datorează ascultare bărbatului
– averea femeii care nu e prevăzută în dotă nu poate să fie înstrăinată de către femeie fără acordul bărbatului
– femeia nu poate da în judecată şi nici sta în proces cu cineva fără autorizaţia soţului
– femeia nu poate nici să dea şi nici să primească bani sau alte lucruri de valoare; ea nu poate să primească sau să refuze moşteniri fără ştirea bărbatului
– femeia nu are dreptul de a retrage bani din bancă fără consimţămîntul soţului, chiar dacă ea a avut dreptul de a deschide cont fără acest consimţămînt
– conform legii pensiilor, dacă soţul moare înainte de a împlini 15 ani de căsnicie, soţia împreună cu copiii rămîn fără pensie
– dacă femeia cere despărţirea de soţ, legea nu-i permite să plece din casa bărbatului în timpul litigiului oricît de periculoasă ar fi această şedere pentru ea
– soţul are drept de custodie asupra copiilor indiferent de condiţia financiară a acestuia.