(foto arhiva) Un bărbat de 46 ani a fost la un pas de moarte după un accident domestic. Cu o zi înainte de Revelion a fost zgâriat de pisica din gospodărie, detaliu pe care l-a trecut, câteva zile, cu vederea, după șase zile de
More(foto arhiva) Un bărbat de 46 ani a fost la un pas de moarte după un accident domestic. Cu o zi înainte de Revelion a fost zgâriat de pisica din gospodărie, detaliu pe care l-a trecut, câteva zile, cu vederea, după șase zile de
MoreUnul din cerșetorii care au bătut un cuplu în parcarea unui supermarket
(foto arhiva) Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează cercetări
Declarațiile pro-rusești și anti-NATO îl distrug electoral pe Călin Georgescu, care are mari șanse să ajungă izolat, ca Diana Șoșoacă. 90% dintre
MoreDan Air, compania aeriană autohtonă, care a deschis zborurile pe Aeroportul Brașov, în 15 iunie 2023, dar a plecat din noiembrie 2023,
MoreAUR se pregătește intens pentru guvernare alături de PSD. George Simon a fost numit vicepreședinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)
MoreUn bărbat de 67 de ani, care abia ieșise de pe porțile Spitalului Județean de Urgență, s-a reîntors la UPU după câteva minute, dar cu ambulanța. După controlul medical, omul s-a urcat la volan, iar la ieșirea în drumul principal, mașina lui a fost lovită de o alta, rămânând încarcerat. „A ieşit în faţă. Am pus frână, degeaba. El nu s-a uitat”, a declarat la fața locului unul dintre șoferii implicaţi în accident. Coliziunea s-a produs în zona trecerii de pietoni din fața Spitalului Județean de Urgență din Reșița. Conform primelor informații a fost nevoie de intervenția pompierilor militari pentru
Klaus Iohannis și partidele pro-europene au eșuat în a prezenta dovezile de fraudare a alaegerilor prezidențiale, dând astfel curaj partidelor izolaționiste. Tudor
MorePrimul zbor charter pentru vara 2025 de pe Aeroportul Brașov: Brașov-Creta. Aeroportul Internațional Brașov anunță lansarea primului zbor charter pentru sezonul estival
MoreDoi soți au fost bătuți în parcarea unui magazin Kaufland de mai mulți cerșetori, după ce au refuzat să le dea bani.
MoreProcurorii DNA au făcut publică lista celor 12 persoane reținute după perchezițiile de ieri din două spitale brașovene. Procurorii de la Brașov
MorePână astăzi, 4 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 500.273 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
MoreMomente de panică pentru 12 copii care, împreună cu educatorul lor, au fost evacuaţi dintr-un centru de tip familial după izbucnirea unui
MoreCreșele din Brașov sunt închise din cauza pandemiei de coronavirus, spre nemulțumirea părinților care trebuie să meargă la serviciu. Primăria anunță că
MoreÎn aceste zile se dă asaltul final la George Scripcaru. Ieri, primarul Allen Coliban i-a cerut lui Adrian Veștea să-l dea afară
MoreMarile Centre comerciale din Brașov se pregătesc de vânzările de Sărbători. Au început să anunțe și programul de funcționare. Complex Comercial Brintex:
MoreZilele trecute, la Brașov a avut loc o altă premieră medicală. O echipă de medici de la Spitalul Sf. Constantin a realizat
MoreDoisprezece persoane au fost reținute în Brașov, în dosarul mitei din spitalele COVID-19. Printre reținuți este și șeful Biroului de Operațiuni Speciale
More