Junii Brașovului își deschid sărbătorile. De Buna Vestire, Junii Braşovului ies cu surla pe Coasta Prundului

Last Updated on martie 25, 2024 Junii Brașovului își deschid sărbătorile. De Buna Vestire, Junii Braşovului ies cu surla pe Coasta Prundului 1

Junii Braşovului, reprezentați de Grupul Junilor Tineri, ies cu surla pe Coasta Prundului în 25 martie, de Buna Vestire (Blagoveşteniile). Este prima acţiune a junilor dintr-o suită de manifestări care vor culmina cu Parada Junilor, de Duminica Tomii, la o săptămână după Paști, dar calendarul tradițional va continua cu maialuri și jocuri strămoșești.

Surla este un fel de trompetă cu şase găuri, care scoate sunete stridente, fiind nelipsită din recuzita Junilor Tineri. Întâlnirea va avea loc, în jurul orei 12.00, în faţa Bisericii „Sf. Nicolae” din Şcheii Braşovului, de unde, după ce surlașul (de mulți ani rolul este îndeplinit de Gheorghe Bodean) va „binevesti” peste Șchei, Junii Tineri vor pleca pe Coasta Prundului, unde îi vor aștepta cei din celelalte cete și unde vor încinge tradiţionala lor horă neîncheiată şi apoi petrecerea, iar surlaşul va suna din nou peste Şchei.

„Ieşirea cu surla” este prima manifestare din obiceiul Junilor Braşoveni, ce reînvie o dată cu sosirea primăverii, anotimp de care este strâns legat. În fiecare an, acesta se deschide în 25 martie, când Biserica prăznuieşte Buna Vestire sau Blagoveştenia, şi aşa cum este firesc, primii sunt membrii Societăţii Junilor Tineri.

Acum, de Buna Vestire, este noul an de la daci, de a căror existență și spiritualitate se leagă și comunitatea șcheiană. Deci, pe lângă semnificația creștină, este și cea a renașterii, a reînnoirii, așa cum e primăvara. Junii trag din surlă în patru direcţii ale Braşovului, îngemănând toate zonele, spre a vesti întregului oraş că a venit noul an. Ne duce gândul automat că acest obicei îşi are etnogeneza în obiceiul dacilor de a vesti peste sat”, explică prof. dr. dr. pr. Vasile Oltean, conform mytex.ro.

Pe lângă aceste semnificaţii, obiceiul ieşirii cu surla deschide şi sărbătorile junilor. „Începe nu numai anul nou de la daci, ci începe şi ritualul lor. E primul moment al ritualului, ce va fi urmat de Duminica Floriilor, când vor face parastasul celor care au dispărut din rândurile lor. Din păcate, acum, în afară de șcheieni, nici brașovenii nu mai știu ce e cu surla, nu mai respectă semnificația acestui instrument, care, în timpurile medievale, anunța sosirea regelui sau altceva foarte important, de toată lumea încremenea când auzea, avea chiar un aspect sacru”, mai spune profesorul Oltean.

Elevii de la Ansamblul Folcloric „Junii Braşovului” și cei de la Palatul Copiilor din Deva au oferit un moment de neuitat pe aeroportul din Catania (Italia)
Adolescenții s-au prins într-o horă, spre surpriza plăcută a celorlalți călători din aeroport, care au fotografiat și filmat momentul.

„Atunci când afli că avionul întârzie 3 ore……promovezi în Aeroportul din Catania/Italia, folclorul românesc”, a scris pe Facebook o reprezentantă a Palatului Copiilor Deva.

Tinerii și-au scos instrumentele din bagaje și au început să cânte și să danseze în mijlocul terminalului. Românii au încins o horă care a atras atenția călătorilor prezenți în aeroport și a personalului aeroportuar.

Gestul lor spontan și autentic a fost întâmpinat cu aplauze și zâmbete din partea celor prezenți în aeroport, iar momentul a devenit rapid viral pe rețelele de socializare după ce o parte dintre cei prezenți au filmat hora în care s-au prins românii.

Previous Story

Accident Brașov. 6 persoane rănite, între care trei copii. Impact frontal între un TIR și un autoturism

Next Story

Un avion TAROM a fost lovit de fulger la decolare. Ce spune compania