O primărie oferă unor localnici aproape 1.000 de euro pe lună. Cum s-a schimbat viața oamenilor

Last Updated on ianuarie 30, 2024 Tot mai multe primării testează venitul minim garantat pentru locuitori, pentru a-i face mai fericiți, cu mai puțină muncă. Multe locuri de muncă vor dispărea o dată cu revoluția Inteligenței Artificiale.

Austin a fost primul oraș din Texas care a lansat un program de venit garantat finanțat de contribuabili în mai 2022. Programul a deservit 135 de familii cu venituri mici, fiecare primind 1.000 de dolari lunar. Finanțarea pentru 85 de familii a provenit de la orașul Austin, în timp ce donațiile filantropice le-au finanțat pe celelalte 50, scrie Business Insider, conform Stirile Pro Tv.

O primărie oferă unor localnici aproape 1.000 de euro pe lună. Cum s-a schimbat viața oamenilor 1

Programul a fost prezentat ca un mijloc de a stimula oamenii să iasă din sărăcie și de a-i ajuta să-și permită o locuință. „Știm că, dacă avem încredere în oameni să ia deciziile corecte pentru ei înșiși și pentru familiile lor, acest lucru duce la rezultate mai bune”, afirmă orașul pe site-ul său. „Duce la locuri de muncă mai bune, la creșterea economiilor, la siguranța alimentară, la siguranța locuinței”.

Deși Austin a fost primul oraș din Texas care a testat un program de venit garantat, acum nu este singurul, dar nu toată lumea susține măsura.

Săptămâna trecută, senatorul Paul Bettencourt a trimis o scrisoare procurorului general al statului, cerându-i să declare neconstituțional un nou program din Houston.

Comitatul Harris, care include Houston, a lansat la începutul acestei luni un program de venit garantat care oferă rezidenților cu venituri mici 500 de dolari pe lună.

Avocatul comitatului a declarat pentru Houston Chronicle că Bettencourt era „mai mult concentrat pe jocuri politice și pe înarmarea instituțiilor guvernamentale decât pe îmbunătățirea vieții oamenilor din comitatul Harris”.

Multe alte orașe din Statele Unite experimentează, de asemenea, proiecte ce includ un venit de bază pentru a reduce numărul de persoane fără adăpost și pentru a-și sprijini locuitorii cei mai vulnerabili.

În Baltimore, Baltimore Young Families Success Fund oferă tinerilor părinți 1.000 de dolari pe lună. Directorul de politici al campaniei CASH din Maryland, Tonaeya Moore, a declarat anterior pentru Business Insider că sondajele au sugerat că participanții și-au cheltuit banii în cea mai mare parte pe aceleași necesități generale, cum ar fi locuința și mâncarea.

Iar în Denver, un program care oferă unor persoane până la 1.000 de dolari pe lun a fost recent prelungit după ce participanții au raportat o mai mare siguranță a locuinței.

Deși programul s-a încheiat în august 2023, un nou raport al Institutului Urban, un think tank din Washington, DC, sugerează că programul orașului i-a ajutat, de fapt, pe participanții săi să-și plătească ratele sau chiria și mâncarea. În medie, participanții la program au declarat că au cheltuit mai mult de jumătate din banii pe care i-au primit pe locuință.

După programul de un an, sondajele au sugerat că participanții erau „substanțial mai siguri de locuința lor” decât atunci când s-au înscris.

De asemenea, programul a părut să contribuie la reducerea insecurității alimentare în rândul participanților – numărul participanților care au declarat că nu-și permit să mănânce o masă echilibrată a scăzut cu 17% după un an.

România, obligată de UE să implementeze salariul minim european

Uniunea Europeană obligă Guvernul să introducă un venit minim adecvat care să permită oricărui cetățean să trăiască decent.

„Vine cu trei formule și urmează ca în consultare cu partenerii sociali să alegem una dintre formule pentru a fi introdusă într-o lege și astfel ca directiva să fie transpusă până la finalul acestui an.

Cel mai probabil se va merge pe varianta de 50% din salariu mediu, dar cele trei variante la care lucrăm în momentul de față sunt mult mai complexe și țin cont și de alți indicatori”, a declarat Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii.

Veniturile românilor ar trebui să crească din nou, în noiembrie 2024 când România trebuie să adopte venitul minim european. Este o obigație pe care România și-a asumat-o.

Pentru că nu există o foarte clară de calcul, ci doar recomandări, nu putem ști suma exactă pentru creșterea veniturilor, dar ea se situează între câteva sute de lei și chiar 1.000 lei.

Pentru a răspunde cerințelor europene, salariul minim actual ar trebui să mai crească, în 2024, cu cel puțin 400 de lei, spune și RomaniaTV.

UE a recomandat două formule de calcul pentru ca România să se alinieze venitului minim european.

Varianta 1
În România, câștigul salarial mediu brut este de 6.400 lei (3.974 lei net). Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o persoană e 2.708 lei pe lună, iar salariul lunar minim brut e 3.000 lei.

Potrivit acelorași specialiști, dacă astăzi venitul minim european s-ar determina în funcție de coșul de consum zilnic pentru un trai decent, atunci venitul (net) minim garantat în România ar trebui să fie mai mare cu cel puțin 800 lei net.

Varianta 2
Dacă venitul minim garantat în România s-ar calcula având ca reper echivalentul a 50% din câștigul mediu brut pe economie – una dintre alternativele de calcul propuse de Directivă, decalajul ar crește cu încă aproximativ 500 lei net și, deci, venitul minim garantat în România ar trebui să crească cu aproximativ 1.300 lei.

Astfel, putem considera că venitul minim încasat astăzi (1.900 lei) de un român este cu 50% mai mic (1.000 lei, în medie, în valori absolute) decât pragul care se presupune că îi asigură traiul decent.

INS, însă, a propus o variantă mai simplă. Salariul minim brut se ajustează cu evoluția prognozată a ratei inflației furnizată de Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP). Cum, la anul, se prognozează o inflație de 7%, creșterea salariului minim ar fi de 200 lei.

Previous Story

Spitalul Clinic Județean Brașov sistează operațiile în cazul bolnavilor cronici. „Nu se mai înghesuie nimeni să fie șef, pentru că nu ai beneficii, lumea doar trage de tine. Nu există diferențieri salariale”

Next Story

Brașovul va avea două parcuri noi. Cetățuia Brașovului va fi redeschisă în luna mai