Un bărbat și-a pierdut viața, bătut de doi tineri de 16 și 20 de ani, încercând să apere 2 fete, fiicele iubitei lui

Last Updated on mai 15, 2024 Un bărbat și-a pierdut viața, bătut de doi tineri de 16 și 20 de ani, încercând să apere 2 fete, fiicele iubitei lui 1

Bărbatul de 46 de ani care a fost omorât de doi tineri, de 16 și 20 de ani, lângă Parcul Crângași din București, a încercat să apere două fete, fiicele iubitei lui, care îl însoțeau. Tragedia a avut loc în fața uneia dintre intrările în parcul Crângași. Bărbatul mergea la plimbare cu două fete, fiicele iubitei lui.

Un grup de doi tineri și alte patru fete au început să le hărțuiască pe cele două. Se pare că erau supărați că una dintre ele nu răspunsese unei cereri de prietenie, pe o rețea socială. Bărbatul le-a apărat, ceea ce i-a enervat pe băieții din grup. Aceștia au revenit înarmați cu bâte și l-au lovit în cap. Medicii au încercat timp de două ore să îl resusciteze.

Agresorii au fost identificați, găsiți și duși la secția de poliție. Ei erau cunoscuți ca persoane agresive, informează digi24.ro. Un bărbat de 46 de ani a fost bătut marți seară, în plină stradă, în zona metroului din cartierul Crângași, Sectorul 6, până a murit. Sesizarea la poliție a fost făcută la ora 20.30. Acesta se plimba alături de cele două fiice ale concubinei sale, moment în care au fost abordați de un grup de tineri, de aproximativ 4 fete și 2 băieți, conform unor surse apropiate anchetei.

Aceștia i-au reproșat unei fete care îl însoțea pe bărbatul lovit că ar fi primit o cerere de prietenie de la un băiat. De aici a pornit conflictul. Victima i-ar fi amenințat pe cei doi agresori, de 16 și 20 de ani, iar aceștia au plecat însă s-au întors cu bâte, scrie G4media.

Cei doi tineri au alergat persoana vătămată pe care au ajuns-o în mijlocul străzii, unde au lovit-o de mai multe ori cu bâtele, ulterior fugind.

Încercând să scape, bărbatul a fugit pe stradă pentru a cere ajutor, dar agresorii l-au prins și l-au atacat în mijlocul străzii. „Din parc, au venit alergând pe aici şi aici cică i-au dat cu bâta în cap. Ei au venit dinspre parc şi l-au bătut în mijlocul străzii, acolo.  Au fost doi băieţi care au fugit după el din parc. Aici nu sunt camere de vederi”, a declarat un martor care a asistat șocat la întreaga scenă.

Mai mulți pietoni și șoferi au asistat la atac, scrie Stirile Pro TV. Bărbatul de 46 de ani a murit. Medicii nu au mai putut face nimic pentru victimă, fiind lovită în cap cu o bâtă. Polițiștii i-au reținut pe alți doi bărbați implicați în conflict.

Cei doi suspecți au fost depistați și aduși la sediul poliției, conform unui comunicat transmis de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București:

„La data de 14 mai 2024, în jurul orei 20.25, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 20 a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe un bulevard din Sectorul 6, un bărbat ar fi fost agresat fizic cu un obiect contondent, la nivelul capului, de către alți doi bărbați.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiști din cadrul Secției 20, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă.

Totodată, la fața locului un echipaj de prim-ajutor, în pofida eforturilor depuse, a declarat decesul victimei.

Cei doi tineri bănuiți de săvârșirea faptei au fost identificați și depistați, aflându-se la sediul secției.

Cercetările sunt preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri – DGPMB, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, precum și dispunerea măsurilor legale care se impun.

Previous Story

(Video) Destinație de vacanță pentru brașoveni: Castelul Templul Cavalerilor, renovat de un medic din Brașov

Next Story

Brașov. Concerte Smiley, Alina Eremia, Feli, Nicole Cherry la Big Little Festival. Cel mai mare castel gonflabil din Europa, un orășel magic cu 15 căsuțe tematice, ateliere, ATV-uri, labirinturi palpitante