Brașov: Spitalul Sf. Constantin vă invită la Ziua Internațională a Igienei Mâinilor

Last Updated on aprilie 29, 2016 Data de 5 mai este cunoscută ca Ziua Internațională a Igienei Mâinilor, iar cu această ocazie Spitalul Sf. Constantin și Fundația Clinica Sf. Constantin organizează, în data de 5 mai 2016,  între orele 13:00 şi 16:00, în Piața Sfatului din Brașov, o campanie de informare publică „Mâini Curate pentru Sănătate”.

„Mâini Curate pentru Sănătate” este o campanie de conștientizare cu privire la riscurile asociate unei igiene precare a mâinilor. Scopul campaniei este conștientizarea și educarea populației în ceea ce privește importanța igienei mâinilor, fapt ce va duce automat și la scăderea incidenței bolilor asociate acestei neglijenţe.rgewwggwwge

2016 este al doilea an consecutiv în care medici ai Spitalului Sf. Constantin împreună cu voluntari ai Fundației Clinica Sf. Constantin din Brașov și partenerii implicați în această campanie (membri ai BBraun și studenți ai Facultății de Medicină din cadrul Universității Transilvania) vor fi prezenţi în Piaţa Sfatului, pentru a le oferi trecătorilor informații legate de importanța igienei mâinilor și de riscurile pe care le implică lipsa acesteia, campania din 2015 bucurându-se de succes în rândul comunității brașovene. Nu vor lipsi demonstrații practice pe aceeași temă.

În cadrul campaniei vor mai avea loc şi alte evenimente, printre care se numără şi un simpozion medical intitulat „Metode de prevenire și control al infecțiilor intraspitalicești”, care va fi susținut pe data de 6 mai 2016, între ora 10:00 şi ora 16:00, în Sala de Curs a Colegiului Medicilor Brașov.

Evenimentul este creditat cu credite EMC (Educație Medicală Continuă) atât pentru medici, cât și pentru asistenți medicali, de Colegiul Medicilor și respectiv OAMMR (Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti din România).

Previous Story

Brașov: Vom primi Lumina Sfântă de la Ierusalim

Next Story

Accident în Brașov provocat de un BMW