Brasov: Accident la Ceasu’ Rău provocat de o soferita de 27 de ani. A rupt 3 dispozitive de parcare si a lovit doua masini

Last Updated on aprilie 16, 2015 Două persoane au ajuns de dimineaţă la spital, în urma unui accident înregistrat în jurul orelor 8.15, la intersecţia Ceasu’ Rău, în care au fost implicate trei autoturisme.

Potrivit informaţiilor comunicate de reprezentantul Poliţiei Braşov, comisarul şef Liviu Naghi, o şoferinţă în vârstă de 27 de ani, care conducea un autoturism pe Bulevardul Iuliu Maniu, a pierdut controlul volanului şi a lovit mai întâi trei dispozitive de parcare, după care a intrat într-o maşină parcată, în care se afla un tânăr în vârstă de 26 de ani, apoi a lovit un al doilea autoturism din parcare.

 

În urma acestei coliziuni, atât şoferiţa, cât şi pasagerul din maşina parcată au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Braşov şi internaţi, pentru investigaţii medicale complete, deşi nu păreau să aibă răni grave, anunta Transilvania Expres.

Echipa operativă a Poliţiei Rutiere continuă cercetările, pentru a stabili împrejurările în care femeia a pierdut controlul în trafic.

Previous Story

Premierul Victor Ponta sprijina Aeroportul Brasov, ofera bani dar nu da esentialul: terenul pe care sa se construiasca. In schimb da vina pe Primarie si Consiliul Judetean ca nu se inteleg sa faca Aeroportul

Next Story

Brasov: Cutitarul din Mall-ul Coresi a fost prins. Acesta a injunghiat o persoana in Vinerea Mare