Catacombele de „Dupa Ziduri”, groapa de gunoi. Cativa voluntari au reusit sa le scoata „la lumina”

Last Updated on iulie 29, 2014

40 de voluntari, membrii ai Asociaţiei Prietenii Pădurilor şi ai organizaţiilor de tineret a FDGR şi PDL, au organizat ieri o amplă campanie de ecologizare în zona dintre Turnul Alb şi Turnul Negru, dar, au făcut curăţenie şi „sub pământ”, în catacombele din zona „După Ziduri”.
voluntari-catacombe
Deşi acestea ar putea fi exploatate din punct de vedere turistic, ele au devenit cu timpul o adevărată groapă de gunoi, ţinând cont că oamenii străzii şi-au făcut casă în interiorul acestora. „Am vrut să dăm o mână de ajutor pentru a face curăţenie în această zonă, care, din păcate, este destul de murdară. Aceste catacombe s-au transformat într-un focar de infecţie fiind casă pentru oamenii străzii, care au cărat cu timpul tot felul de gunoaie în aceste încăperi subterane. Am scos cam şapte saci de gunoi, numai saltelele nu le-am putut scoate, fiindcă era destul de greu”, a explicat Octavian Ciovică, preşedintele organizaţiei de tineret a PDL Braşov. Printre gunoaie s-au găsit şi câteva documente, cum ar fi o carte de identitate şi un talon auto, care au fost aruncate, cel mai probabil, de nişte hoţi de buzunare. (sursa: bzb.ro)
„Zona turnurilor este un punct de atracţie important pe harta Braşovului, un plămân verde al acestui oraş, dar care este unul urât mirositor, din cauza faptului că gunoiul se aruncă la întâmplare, dar şi pentru că nu există toalete publice. Până acum, nimeni nu a făcut o acţiune de ecologizare şi în interiorul acestor catacombe, care au fost amenajate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi care ar putea fi introduse în circuitul turistic, dacă ar fi igienizate şi puse în valoare”, a subliniat şi consilierul local Cristian Macedonschi.
Previous Story

Mini Mall intr-o cladire istorica de pe Republicii

Next Story

De luna viitoare, vom avea „gradini suspendate” Sub Tampa