Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov scoate la concurs 17 posturi de asistent medical, specialitatea medicină generală, pe perioadă nedeterminată. Dosarele pot fi depuse până la 10 noiembrie 2026.
MoreSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov scoate la concurs 17 posturi de asistent medical, specialitatea medicină generală, pe perioadă nedeterminată. Dosarele pot fi depuse până la 10 noiembrie 2026.
MoreUn camion a derapat pe DN 13, între Feldioara și Hoghiz, a
Premium Interfinance vrea să construiască 41 de blocuri pe strada Cetinii din
Un autocar, o ambulanță care transporta un pacient și un autoturism au fost implicate într-un accident pe strada Hărmanului. După primele informații
MoreDouă trenuri de mare viteză s-au ciocnit în provincia Toledo, iar traficul pe ruta Madrid–Andaluzia a fost suspendat. Sunt raportate numeroase persoane
MorePrimăria Brașov continuă igienizarea străzii Laminoarelor din Noua și pregătește reabilitarea unui imobil din zonă. Sunt vizate fațada, terasa, rețelele de utilități
MoreUn pacient din Gorj a obținut definitiv restituirea costului unei operații robotice la privat. Cazul poate fi invocat și de alți asigurați, dar nu înseamnă că orice tratament privat devine automat decontabil.
Comprest recrutează șoferi pentru deszăpezirea Brașovului, cu salarii de la 4.000 de lei net. Sunt disponibile posturi pentru posesori de permis B
MorePrimăria Brașov pregătește două noi legături rutiere spre Sânpetru. Pentru strada Narciselor contractul de proiectare și execuție este semnat, iar pentru Aleea
MoreDemolarea părții afectate a blocului din Rahova s-a încheiat, iar din cele opt etaje au rămas patru. Explozia din octombrie 2025 s-a
MoreNuntă cu ginion, sâmbătă seara. Zeci de persoane s-au simțit rău după ce au făcut toxiinfecție alimentară, la un complex turistic din
MoreUn bărbat a fost dat dispărut după ce a plecat sâmbătă în Răcădău și nu s-a mai întors. Zona este frecventată de
MoreNoi detalii despre tragicul accident de vineri seara, din Tractorul, au fost făcute publice de Poliție. Un șofer de 40 de ani
MorePoliția Brașov anunță că l-a prins pe tâlharul care a înjunghiat joi, pe Griviței, un bătrân de 82 de ani. Tâlharul a
MoreTrenurile CFR sunt arhipline iar compania spune că nu are nicio soluție pentru această vară. De „vină” ar fi gratuitățile pentru studenți
MoreUn tânăr de 19 ani a ajuns în stare gravă la Spital, carbonizat 80% după ce s-a urcat pe un vagon unde
MorePoliția încă îl caută pe tâlharul care a înjunghiat joi seară un bătrân pe strada Griviței. Bătrânul a fost salvat după intervenția
MoreAccident grav, vineri seara, în Brașov. O femeie a murit după ce 3 autoturisme s-au ciocnit pe strada 13 Decembrie În evenimentul
More