Primarul din Râșnov a decis să țină cu pietonii și nu cu șoferii, spre deosebire de Brașov unde șoferii pot parca oriunde vor ei. La noi se mai ridică câte un autoturism, așa de reclamă, dar trotuarele sunt pline de mașini iar polițiștii nici
MorePrimarul din Râșnov a decis să țină cu pietonii și nu cu șoferii, spre deosebire de Brașov unde șoferii pot parca oriunde vor ei. La noi se mai ridică câte un autoturism, așa de reclamă, dar trotuarele sunt pline de mașini iar polițiștii nici
MoreMedeea Gheorma şi Rebecca Damoc, de la Şcoala Gimnazială 19, „şagunista” Ilinca
Conducerea Salrom a aruncat cu 12 mii de euro pe o chermeză
După ce un tânăr a fost strivit de un copac pe Aleea de sub Tâmpa, autoritățile anunță că au găsit alți 250
MoreUn turist italian a fost omorât azi-dimineaţă de o ursoaică cu pui pe care a încercat să o hrănească din palmă, pe
MoreStatul român a tolerat activitatea unor persoane numite politic care au acționat ca „lipitori” și odată ajunși în funcții publice au acționat
MoreMai multe echipaje de poliție și jandarmi au intervenit, în toiul nopții, la o adresă de pe Aleea Constructorilor, din cartierul Tractorul unde ar fi avut loc crimă violentă, notează BizBrașov. Criminalul ar fi fost prins după o urmărire scurtă, la câteva blocuri distanță de locul crimei. Oamenii din clădirea respectivă se plâng că trebuie să plece la serviciu, la schimbul 3, iar polițiștii nu îi lasă pentru că au de luat mărturiile celor prezenți. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană cercetată pentru comiterea infracțiunii
Primarul George Scripcaru continuă criticile la adresa directorului RATBV Marian Geman. Poate nu ar fi rău ca Brașovul să preia modelul de
MoreCaz îngrozitor pe Transfăgărășan. Un motociclist italian de 48 de ani a fost ucis de o ursoaică, pe care tocmai o fotografia.
MoreUn bărbat din Italia, care se deplasa cu motocicleta pe Transfăgărășan, a murit în România după ce a fost atacat de un
MoreBrașov. Medicii legiști, despre cauza morții gemenilor la o zi de la externarea de la Spitalul de Copii Doi gemeni au murit
MorePrimarul George Scripcaru a reacționat după ce o brașoveancă a dezvăluit că bolnavi de cancer și ciroză vor fi dați afară din
MorePe Facebook sunt postate tot mai multe fotografii cu autobuzele noi RATBV lipite cu bandă adezivă. Sunt din carton presat ca Trabantul?!
MoreO brașoveancă aduce la cunoștința opiniei publice un caz dramatic. Bolnavi de cancer și ciroză vor fi evacuați luna viitoare din apartamentele
MoreO femeie de 52 de ani a murit după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc de pe strada
MoreMedicii de la Spitalul de Pediatrie spun că nu-și pot explica cum au murit doi bebeluși gemeni pe care i-au externat cu
MoreBrașovului îi lipsesc parcurile și aerul curat. De ce o fi așa de greu să faci lucruri normale pentru brașoveni? Semnează petiția
MoreBrașovul suferă cronic la capitolul parcuri. Copiii nu pot fi plimbați zilnic prin pădurile din jurul orașului, alături de urși. Uman ar
More