Patru polițiști au fost arestați duminică, acuzați de mită, vizaţi fiind poliţişti rutieri şi de la serviciul înmatriculări. Interesant este că dosarul
MoreUn jandarm din Braşov a fost omorât, iar un pompier şi un alt tânăr au fost înjunghiaţi de criminal, după o ceartă
MoreUn accident teribil s-a petrecut în această după-amiază pe Bulevardul Saturn din Brașov. Șase persoane au fost implicate dintre care două sunt
MoreCu greu Primăria Brașov reușește să pună la punc un serviciu de ridicare a mașinilor parcate ilegal. Timp de un an au
MoreApar noi clarificări privind zborurile anunțate de Dan Air. Președintele CJ Adrian Veștea s-a arătat surprins de anunțul companiei, nimeni nu a
MoreCriminalul din Bran care și-a ucis vărul și pe soția acestuia, în timp ce dormeau, a avut discernământ când a săvârșit fapta,
MoreSe apropie marea deschidere a Aeroportului Brașov și lipsesc cursele marilor companii. Însă cei de la mytex spun că au aflat din
MoreCatacombele de După Ziduri din municipiul Brașov au intrat într-un amplu proces de expertizare și evaluare, iar ulterior vor fi redeschise pentru
More