Brașov: George Scripcaru, frustrare la adresa lui Adrian Veștea. Vezi ce l-a supărat:

Last Updated on martie 16, 2017 Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, „șeful” primarului George Scripcaru din punct de vedere instituțional, a împărțit recent banii județului primite de la Guvern din cotele defalcate din impozitul pe venit şi din TVA.
Împărțirea l-a nemulțumit pe Scripcaru deoarec s-a întâmplat ca în anii anteriori: foarte puțini bani au ajuns în municipiu comparativ cu cât trimite la bugetul de stat.

„Şi în acest an, municipiul Braşov este în măsura de a participa la ceea ce înseamnă bugetul consolidat al statului. Înapoi nu au revenit sume aşa cum ar merita municipiul Braşov în raport de participare”, a declarat primarul citatd e bzb.ro.

Brașov: George Scripcaru, frustrare la adresa lui Adrian Veștea. Vezi ce l-a supărat: 1

De asemenea, el a făcut şi o comparaţie în ceea ce priveşte modul în care au fost repartizate de către Consiliul Judeţean sumele de echilibrare din cotele defalcate din impozitul pe venit şi din TVA.

„Dacă este să vă uitaţi la cum au fost împărţiţi banii, către municipiul Codlea, municipiul Săcele au alocaţi mai mulţi bani decât municipiului Braşov. Dacă aţi face o comparaţie cu cât participă municipiul Braşov în raport cu celelalte oraşe, o să vedeţi că există o diferenţă foarte mare.

Bineînţeles că avem o frustrare din acest punct de vedere, cel puţin eu ca primar, dar să spunem că înţelegem şi necesităţile altor localităţi şi dăm dovadă de solidaritate. Important este ca sumele alocate să se ducă pe investiţii şi pe cheltuieli care sunt necesare şi să genereze o dezvoltare a acestor localităţi la care am făcut referire”, a precizat George Scripcaru.

Reamintim că în şedinţa Consiliului Judeţean din 9 martie, din cotele defalcate din impozitul pe venit, Braşovului I-a fost alocată suma de 793.000 de lei, iar din cotele defalcate din TVA – 207.000 lei, bani ce trebuie folosiţi pentru închiderea depozitului neconform de deşeuri de la Timiş – Triaj.

Tot prin actul normativ aprobat de forul deliberativ judeţean, municipiile Codlea şi Săcele au primit din cotele pentru echilibrarea bugetelor locale câte 872.000 de lei din impozitul pe venit şi 228.000 de lei din sumele defalcate din TVA. Suma a fost una egală cu cea primită cu celelalte oraşe din judeţ, Făgăraş, Victoria, Zărneşti, Râşnov, Predeal, cu diferenţe doar la Rupea şi Ghimbav.

Previous Story

RAT Brașov cumpără 100 de autobuze noi! Vezi ce spune primarul George Scripcaru:

Next Story

Brașov: UPDATE! Continental angajează 180 de persoane în martie și aprilie. Vezi ce trebuie să faci: