Primarul Brasovului, George Scripcaru, trece la UNPR? Crezi ca este o idee buna?

Last Updated on august 4, 2015 Surse politice de la București au declarat pentru stirpesurse.ro că primarul Municipiului Brașov, George Scripcaru, e pe cale să plece la UNPR, partidul generalului Oprea.

”Discuții au avut loc și se așteaptă perfectarea detaliilor”, a declarat pentru stiripesurse.ro sursa citată.

Potrivit acelorași informații au avut loc discuții între reprezentanții UNPR și primarul Brașovului care își dorește cu orice preț să mai prindă un nou mandat în fruntea municipiului.

Ar avea toate șansele, dar sub culorile PNL al cărui nou Statut nu permite candidaturi din partea celor implicați în anchete de corupție.

Dacă va bate palma cu UNPR va avea asigurat locul de primar și un număr de consilieri pe care îi poate numi personal pe lista de candidați a UNPR.

Până la o decizie definitivă edilul Brașovului speră la o derogare în PNL pentru el din partea celor doi co-președinți. În caz contrar va pleca la UNPR susțin sursele citate.

Primarul Scripcaru este acuzat de abuz în serviciu și luare de mită în cazul Bepco-Tetkron.

Previous Story

Brasov: Pretul apartamentelor, in crestere usoara. Vezi aici preturile:

Next Story

BRASOV TRIBUTE FESTIVAL, primul festival tribut din România! Vezi aici Programul: