Un cerb care a intrat pe suprafața unui lac acoperit cu un strat de gheață și a rămas blocat a fost salvat de pompierii din Brașov, anunță Monitorul Expres. Cu ajutorul unei bărci pneumatice, au reușit să aducă animalul în siguranță la mal, se
MoreUn cerb care a intrat pe suprafața unui lac acoperit cu un strat de gheață și a rămas blocat a fost salvat de pompierii din Brașov, anunță Monitorul Expres. Cu ajutorul unei bărci pneumatice, au reușit să aducă animalul în siguranță la mal, se
MoreUn șef din Poliție a fost pus sub control judiciar, după ce,
Romi Gonen, Emily Damari și Doron Steinbrecher (născută în Făgăraș, Brașov) au
Politicianul Călin Georgescu reacţionează după informaţiile potrivit cărora mama lui ar fi făcut parte din Mişcarea Legionară, spunând că este ”un atac
MoreDoron Steinbrecher, o româncă originară din Făgăraș, se află printre ostaticii ce urmează să fie eliberați de gruparea Hamas. Tânăra, în vârstă
More(foto newsbv.ro) Având în vedere apariția în spațiul media a unor referințe precum – „Brașovul cel mai periculos județ din România, cu
MoreSalvamontiștii din Poiana Brașov au postat sâmbătă imagini de la o intervenție la care a fost solicitat ajutor aerian, pentru a prelua o persoană cu hemoragie masivă. „Intervenția de astăzi, în care elicopterul de la Punctul de Operare Aeromedicală Brașov a preluat o persoană cu o hemoragie masivă, în urma unei plăgi tăiate cu cantul schiului, la nivelul membrului inferior, în zona coapsei“, au informat salvamontiștii. De asemenea, Serviciul Public Județean Salvamont Brașov a informat astăzi că salvatorii montani din județ au intervenit astăzi în 13 cazuri. Majoritatea acestor situații au necesitat acordarea primului ajutor la fața locului și transportul
Un bărbat de 46 de ani și-a găsit sâmbătă seară sfârșitul într-un cumplit accident de circulație, pe DN6. În apropiere de Orșova,
MoreCălin Georgescu a afirmat, la Metropola TV, că, în eventualitatea alegerii sale ca președinte, România va avea o populație de 30 de
MoreVlad Pascu, tânărul aflat în centrul tragediei din 2 Mai, unde a ucis o studentă din Brașov și un alt tânăr, a
MoreAdrian Veștea, ăreședintele Consiliului Județean a anunțat astăzi că lucrările la terminalul Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav s-au terminat, iar finisajele interioare
MorePână astăzi, 11 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 845.352 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
MoreAdrian Stoica (50 de ani), monitorul de schi, care a reuşit marţi să scoată ursul de pe pârtia Cocoşul din Predeal a
MoreMunicipiul Brașov se îndreaptă periculos către o rată de infectare de carantinare. Vor avea curajul autoritățile să propună carantinarea pentru a stopa
MoreMai mulți brașoveni au reclamat faptul că pe strada Bârsei din Stupini trotuarul a fost făcut recent, dar în mijlocul lui au
MoreMinistrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că în această dimineață s-a dat start la pregătirea tehnică a autostrăzii Brașov-Ploiești. Cătălin Drulă: „11
MorePrimăria Brașov anunță că va semaforiza 8 treceri de pietoni și iluminate suplimentar 14 treceri de pietoni pentru a mai reduce un
MoreAutoritățile au decis să permită vaccinarea pe scară largă în municipiul Brașov, din cauza ratei de infectare ridicate, aproape 5. Doar că,
More