Corul Madrigal va susține două spectacole de Crăciun la Brașov, pe 3 și 4 decembrie, la Teatrul „Sică Alexandrescu”. Concertul din 4 decembrie este sold-out, iar pentru 3 decembrie a fost adăugată o reprezentație suplimentară.
MoreCorul Madrigal va susține două spectacole de Crăciun la Brașov, pe 3 și 4 decembrie, la Teatrul „Sică Alexandrescu”. Concertul din 4 decembrie este sold-out, iar pentru 3 decembrie a fost adăugată o reprezentație suplimentară.
MoreLacul Ruia din Poiana Brașov ar urma să fie înălțat cu 3
Curtea Bisericii Negre intră în restaurare pentru următorii doi ani. Investiția se
Procurorii anchetează ca tentativă de omor un incident petrecut într-un apartament de pe Bulevardul Saturn din Brașov. Femeia a reușit să ceară
MoreTrenul internațional București–Viena a ajuns la Sighișoara cu 379 de minute întârziere, după o avarie între Feldioara și Apața. Segmentul de 128
MoreTraficul pe DN1 s-a blocat duminică între Ploiești și Brașov, cu coloane inclusiv de la Predeal. Nici Centura Comarnic, deschisă la 1
MoreUn bărbat de 28 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce și-ar fi agresat partenera pe o stradă din Brașov și i-ar fi distrus telefonul. Dosarul vizează violență în familie, distrugere și tulburarea ordinii publice.
Un bloc cu risc seismic din Drumul Taberei a fost evacuat după apariția unei fisuri pe trei etaje. Autoritățile nu au stabilit
MoreFosta rampă menajeră din Timiș–Triaj a intrat în etapa finală de ecologizare, iar lucrările continuă și la depozitul industrial din apropiere. Împreună,
MoreCastelul Bran organizează, între 24 octombrie și 1 noiembrie, programul special „Legenda lui Dracul”, cu tururi tematice, petreceri în Parcul Regal și
MoreZăpada a căzut din plin pe pârtiile din Poiana Braşov (iar natura mai este ajutată şi de tunurile de zăpadă), soarele străluceşte
MoreÎn 1942, în Bod a fost înregistrată minima termică absolută din România: – 38,5 grade Celsius, iar Braşovul a fost un oraş
MoreStiai ca … Kühibrandt, Ernst (1857—1933), pedagog şi scriitor, s-a născut la Braşov? A frecventat gimnaziul din Sibiu, Politehnica din Graz, Şcoala
MoreStiai ca … Kope, Janos (1807—1876), publicist, s-a născut în Satul-Nou de langă Braşov. Şi-a făcut studiile gimnaziale la Braşov şi Sopron,
MorePentru a răspunde solicitărilor de transport existente în această perioadă pe traseul Braşov – Poiana Braşov, Regia Autonomă de Transport (R.A.T.)
MorePârtia Zănoaga vă așteaptă la ski în condiții bune și cu prețuri ieftine! Centrul de închirieri ski/snowboard/sănii al echipei Salvamont Bran vă
MoreÎncepând de miercuri, 07.01.2015, a fost deschisă şi partea inferioară a pârtiei Lupului, astfel că turiştii vor putea schia în condiţii excelente pe
MoreÎn această dimineață, la Brașov, la ora 8.00, s-au înregistrat minus 33,1 de grade Celsius, potrivit ANM! A fost mai frig decât
More