Video Brasov: Mii de brasovenii au luat Lumina. Bisericile au fost neincapatoare

Last Updated on aprilie 13, 2015 Cu mic cu mare braşovenii au venit să ia Lumină şi să sărbătorească  naşterea Mântuitorului Isus Hristos. Pentru prima dată în ultimii ani vremea a ţinut cu credincioşii, astfel că după miezul nopţii oraşul a fost scăldat în lumină.

Toate bisericile din oraş au fost arhipline şi multe dintre slujbe s-au ţinut în aer liber pentru a putea permite accesul cât mai multor credincioşi. Puţin după miezul nopţii credincioşii au rostit în cor într-un moment solemn: „Hristos a Înviat“.

Preoţii spun că de Paşte trebuie să ne bucurăm, să fim alături de familie şi să ne apropiem de Dumnezeu. Este o sărbătoare de la care nu trebuie să lipsească niciun credincios. „ De Paşte trebuie să ne rugăm pentru cei dragi, să fim alături de familie şi să sărbătorim naşterea Mântuitorului Isus Hristos. Este o sărbătoarea a bucuriei, o sărbătoare care trebuie să ne purifice sufleteşte şi să ne întărească credinţa în Dumnezeu“, a spus Ilarion Modorcea, preot, citat de adevarul.ro.

Previous Story

Incep serbarile Junilor Brasoveni

Next Story

FC Brasov. Negocieri cu Talnar si Sumudica dupa demisia lui Lokica. Crezi ca va retrograda Brasovul?