Brașovul nu se dă bătut și anunță că vrea finalizarea Aeroportului. Chiar dacă s-au cheltuit milioane de euro fără să se știe
MorePreşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 25 noiembrie, Decretul pentru promulgarea Legii privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public
MoreZilele trecute, Camera Deputaților a dat votul final pe legea care aprobă transferul terenului de la Institutul Cartofului la Consiliul Județean. Un
MoreCamera Deputaților a votat în această dimineață legea care permite ca terenul de la Institutul Cartofului să treacă în proprietatea Consiliului Județean
MoreVești bune de la Camera Deputaților. Legea privind transferul celor 200 de hectare de teren de la Institutul Cartofului în proprietatea Consiliului
MoreSe pare că Aeroportul Brașovul a intrat într-o zodie norocoasă. Ieri, Comisia juridică a Camerei Deputaților a avizat favorabil în UNANIMITATE transferul
MoreSenatorii au dat aviz favorabil propunerii legislative care prevedea transferul celor 200 de hectare de teren din proprietatea Institutuli Cartofului în proprietatea
MoreComisia pentru dezvoltare regională din Senat a aprobat luni, 21 septembrie, proiectul de lege prin care cele 200 de hectare de teren
More