Cetăţuia Braşovului, predată de la Aro Palace la Statul Român. Guvernul o va da Primăriei Brașov sau ministerului Culturii?

Last Updated on februarie 20, 2023 După 7 ani de procese, Aro Palace va preda Cetățuia Brașovului statului român, urmând ca guvernanții să decidă dacă o predau Primăriei Brașov sau ministerului Culturii.

Aro-Palace S.A informează acționarii și publicul investitor cu privire la faptul că la sediul societății a fost primită adresa Ministerului Finanțelor-DGRFP Brașov nr.2644/15.02.2023, prin care ni se pune în vedere că a fost emis Ordinul Ministerului Finanțelor nr.975/10.02.2023, potrivit căruia se mandatează DGRFP Brașov ca în numele Ministerului Finanțelor, reprezentant al Statului Român, să întreprindă toate demersurile și să semneze toate documentele necesare preluării imobilului Complex Cetate, în conformitate cu Decizia nr.2150/08.11.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosar 1886/62/2015”, potrivit anunțului de la BVB, conform adevarul.

Cetăţuia Braşovului, predată de la Aro Palace la Statul Român. Guvernul o va da Primăriei Brașov sau ministerului Culturii? 1

Aro Palace era proprietara Cetăţuii din 1990, iar municipalitatea braşoveană a făcut mai multe demersuri pentru reîntoarcerea acesteia în patrimoniul oraşului. S-a ajuns la un moment dat ca societatea comercială să ceară Primăriei Brașov 3,3 milioane de euro, moment în care, după consultarea avocaţilor, municipalitatea  a aflat că ar putea intra în posesia construcţiei fără să mai plătească, deoarece era vorba de un edificiu care i-a aparţinut cândva şi a trecut în proprietatea ARO Palace în urma unor demersuri care puteau fi anulate în instanţă, potrivit bzb.ro.

După mai bine de şapte ani de procese s-a ajuns ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să decidă că Aro Palace nu poate deţine Cetăţuia, care a fost trecută în proprietatea Statului Român.

Cetăţuia a fost construită începând cu secolul al XVI-lea şi include un turn, o fortificaţie patrulateră cu bastioane în colţuri şi cu turnuri de apărare construite deasupra. Suprafaţa construcţiei este de 5.500 de mp. Cetăţuia este unul dintre simbolurile Braşovului şi, în special în anii 1980, a fost unul din locurile preferate de braşoveni pentru distracţie, deoarece aici existau mai multe terase, baruri, restaurante şi o discotecă.

În acest moment, edificiul este într-o stare avansată de degradare, astfel că Primăria Braşov abia aşteaptă să îl poată prelua în administrare, pentru a-l pune în siguranţă, deoarece oricine ar trece prin apropiere ar fi expus pericolului din cauza unor bucăţi de zid care stau să cadă.

Previous Story

Brașov. Gara Bartolomeu se desființează

Next Story

Poiana Brașov. Au fost pornite tunurile care produc zăpadă artificială. „Schiați cu precauție, reducând considerabil viteza”