La trei luni de la moartea campionului Mihai Leu, soția sa, Anna Leu, a transmis un mesaj emoționant. Aceasta a mărturisit că l-a simțit prezent în fiecare clipă, mai ales la Brașov, unde i-a dedicat un gând plin de iubire. Mihai Leu s-a stins
MoreLa trei luni de la moartea campionului Mihai Leu, soția sa, Anna Leu, a transmis un mesaj emoționant. Aceasta a mărturisit că l-a simțit prezent în fiecare clipă, mai ales la Brașov, unde i-a dedicat un gând plin de iubire. Mihai Leu s-a stins
MoreBursa locurilor de muncă pentru absolvenți oferă tinerilor ocazia să își găsească
(foto iamsport.ro) Adrian Ilie, unul dintre numele mari ale fotbalului românesc, ar
Polițiștii fac apel la populație pentru a identifica o femeie care ar fi folosit un card bancar pierdut, în Brașov și Sfântu
MoreUn zbor Wizz Air din România a fost redirecționat spre Palermo din cauza unei furtuni puternice. Pasagerii au resimțit momente de teamă,
MorePoliția Brașov a intervenit prompt la un apartament din oraș, după un apel care semnala un conflict în care au fost implicate
MoreS-au grăbit să își facă provizii înaintea codului roșu de vreme severă, iar magazinele au rămas aproape goale. În unele supermarketuri se mai găsea doar ceapă verde. După apelul autorităților de a-şi face provizii, constănțenii au golit rafturile magazinelor. Județul este sub avertizare cod roșu de ploi puternice și inundații. Primarul municipiului Constanța a declarat marți, la Antena 3 CNN, că România trebuie să se pregătească pentru fenomene meteo din ce în ce mai extreme, doarece acestea reprezintă consecința schimbărilor climatice. Edilul a spus că pe lângă faptul că școlile sunt închise miercuri, le-a cerut angajatorilor, de la stat și
Transfăgărășanul a fost închis temporar din cauza vremii nefavorabile. Autoritățile îi sfătuiesc pe șoferi să circule cu prudență și să urmeze rutele
MoreVești bune pentru brașovenii care își planifică vacanțele din timp! Din sezonul estival 2026, Aeroportul Internațional Brașov va opera zboruri charter spre
MoreAndreea Esca a reacționat după prognozele meteo recente, spunând că avertismentele au fost exagerate și că „în România asta e doar o
MorePrimarul Allen Coliban a anunțat vineri seara, în jurnalul primarului, că în Piața Sfatului va fi montat tradiționalul Brad de Crăciun. Va
MoreFără prea mult scandal, Allen Coliban a trecut la reorganizarea Primăriei iar doi directori au zburat, supărați că au rămas fără funcții.
MoreEste ușor din fotoliu de primar să treci rapid cu vederea pandemia din Brașov. 1 milion de lei aprobați rapid pe luminițe
MoreViceprimarul Brașovului, Flavia Boghiu, a anunțat vineri că 700 de vârstnici vor primi carduri de ajutor 180 lei/ lună. Flavia Boghiu: „Majoritatea
MoreRaed Arafat a anunțat vineri că orașele Sibiu, Șelimbăr și Cisnădie sunt carantinate de luni timp de două săptămâni. În plus, pe
MorePână astăzi, 13 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 343.725 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
MoreAllen Coliban a devenit și ținta celor de la TVR după ce a declarat că nu mai dorește ca festivalul Cerbul de
MoreContinuă infectările masive cu coronavirus la Brașov. Municipiul a ajuns la 7,27 rată de infectare. Ca și la Sibiu, autoritățile locale nu
More