Last Updated on septembrie 8, 2020 Se trage tare la Aeroportul Brașov pentru a se inaugura ceva, înainte de campania electorală. Constructorul anunță că terminalul este „la roşu”.
Luni a început procedura de montare a acoperişului de la terminalul de pasageri al Aeroportului Internaţional Braşov.
„Până la sfârşitul lunii septembrie, acoperişul va fi finalizat, astfel încât să se poată lucra în siguranţă la finisajele şi instalaţiile interioare”, a precizat preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea, citatd e bzb.ro.
După o întârziere de 20 de ani, lucrările la terminal au un avans de aproximativ 37 de zile, iar structura celor trei niveluri a fost definitivată.
Terminalul va fi construit pe trei niveluri, subsol, parter şi etaj, şi va avea o arie desfăşurată de 12.031 mp şi o înălţime de 14.87 m. Acesta va asigura servicii aeroportuare la nivel optim pentru 720 de pasageri la orele de vârf (360 la „sosiri” şi 360 la „plecări”), iar construcţia va fi realizată, astfel încât să poată fi extinsă. Semnarea procesului-verbal de recepţie a lucrărilor a fost anunţată pentru 1 martie 2021.