Last Updated on septembrie 10, 2020 Lucrările la Aeroportul Brașov continuă. Mulți spun că se lucrează mai ”vioi” fiindcă este campanie electorală, iar aeroportul este temă ”fierbinte” pentru unii candidați.
Terminalul va fi construit pe trei niveluri, subsol, parter şi etaj, şi va avea o arie desfăşurată de 12.031 mp şi o înălţime de 14.87 m. Acesta va asigura servicii aeroportuare pentru 720 de pasageri la orele de vârf (360 la „sosiri” şi 360 la „plecări”), iar construcţia va fi realizată, astfel încât să poată fi extinsă, anunță Hotnews.
La parter vor funcţiona birourile Poliţiei Transporturi, birourile agenţiilor de turism şi cele de informaţii, cele de închirieri auto, precum şi zona de Sosiri. Aici va fi sala de unde călătorii îşi vor ridica bagajele, în acest sens urmând să fie amplasate două carusele.
La etajul I, în capătul din dreapta va fi poziţionat restaurantul unde vor putea avea acces atât pasagerii, cât şi însoţitorii acestora sau chiar persoane care vor să vadă pur şi simplu activitatea din cadrul aeroportului.
Aeroportul Internațional Brașov: „✈️ Lucrări de balizaj, amenajare a benzii pistei de decolare-aterizare şi sistematizare pe verticală”.