(Video) Brașov. Accident spectaculos pe DN13. Grinzi desprinse dintr-un camion au aruncat un TIR în afara șoselei

Un accident neobișnuit s-a produs miercuri dimineață pe DN13, în zona Feldioara, după ce două grinzi metalice transportate de un autocamion s-au desprins din încărcătură și au ajuns pe sensul opus de mers. Grinzile au lovit un alt TIR care circula din contrasens, iar evenimentul s-a soldat cu pagube materiale și perturbarea serioasă a traficului, potrivit mytex.ro.

(Video) Brașov. Accident spectaculos pe DN13. Grinzi desprinse dintr-un camion au aruncat un TIR în afara șoselei 1

În urma impactului, șoferul camionului lovit a pierdut controlul direcției, a ieșit în afara carosabilului și a rămas imobilizat. Pentru scoaterea vehiculului a fost nevoie de intervenția unui utilaj specializat. Accidentul nu s-a soldat cu victime, însă circulația în zonă a fost afectată.

Poliția Brașov, conform Biz Brașov: „În urma impactului, conducătorul vehiculului avariat a pierdut controlul direcției, a ieșit în afara părții carosabile și a rămas imobilizat, fiind necesară intervenția unui utilaj specializat pentru scoaterea acestuia. Totodată, evenimentul a perturbat grav fluența traficului, afectând ceilalți participanți la trafic.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că încărcătura nu era asigurată corespunzător și, mai mult decât atât, în cazul conducătorului auto de 44 de ani, din municipiul Brașov, au fost constatate alte trei nereguli privind legalitatea efectuării transportului, cea mai gravă fiind utilizarea unui alt card tahograf aparținând unei alte persoane, fapt care a dus la eludarea evidenței reale a timpilor de conducere și odihnă.

Pentru toate abaterile constatate, polițiștii i-au aplicat conducătorului auto 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 12.000 de lei și au reținut cardul tahograf identificat.

Verificările efectuate și asupra celuilalt autocamion implicat în accident, cel avariat, condus de un bărbat de 52 de ani, au arătat că nici acesta nu respecta timpii de conducere și de odihnă, fiind constatate și alte abateri specifice activității de transport marfă, astfel că al doilea conducător auto a primit 5 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 6.000 de lei”

Previous Story

ISU Brașov: „Programul s-a încheiat, dar tu nu poți rămâne departe”. Pompier din Zărnești, prezent la incendiul din Râșnov deși era liber