Brașov : Râu “decorativ” pe strada Castanilor?

Last Updated on iulie 7, 2016 Canalele Timiș și Graftul au fost acoperite de comuniști în perioada 1989 pentru că erau poluate și miroseau urât. Acum autoritățile locale iau în calcul descoperirea lor pe anumite porțiuni.

Cele două cursuri de apă sunt acum curate, iar viceprimarul Braşovului, Laszlo Barabas, consideră că ar trebui să fie puse în valoare. „În perioada în care Braşovul era puternic industrializat, Canalul Timiş era negru şi a fost nevoie de acoperirea lui, pentru că mirosea. Acum, în afara unor gunoaie, în acest curs de apă nu se mai aruncă nimic, astfel că apa este curată. Cred că în anumite zone ale oraşului ar putea fi descoperit şi amenajat. O astfel de porţiune ar putea cea care trece pe sub strada Castanilor”, a precizat Barabas, citat de bzb.ro

Pentru descoperirea şi amenajarea unor zone ale oraşului traversate de cele două canale, Laszlo Barabas spune că s-ar putea lua în calcul accesarea unor fonduri europene.

Deocamdată, cele două canale sunt folosite doar pentru captarea apelor pluviale, inclusiv cele din vecinătatea Stadionului Tineretului. Fiind vorba de două cursuri de apă, acestea cară aluviunile din zonele în care sunt descoperite, astfel că periodic cele două canale trebuie curăţate.

decolmatare (3)

După ce a fost curăţată secţiunea Canalului Timiş din zona străzii Mihai Viteazul, în această perioadă se lucrează în zona de confluenţă a celor două canale, care este în curtea Prodlacta, unde se amenajează un cămin de vizitare şi se scoate pământul din galerii. Lucrările, efectuate de Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Braşov, nu sunt deloc simple.

Practic, muncitorii, la fel cum fac minerii, intră în galerii cu sape, lopeţi, roabe şi, în şir indian, scot pământul până în cămin, de unde este adus la suprafaţă cu ajutorul unui excavator. În timpul lucrărilor nu s-a scos doar pământ, ci şi diferite obiecte aruncate de braşoveni.

„Au fost găsite saltele, carcase de frigider, uşi şi alte obiecte de mari dimensiuni. Din păcate, este greu să îi prindem pe cei care le aruncă. Ar însemna să punem câte un om la fiecare 500 de metri pentru a-i prinde pe cei care aruncă deşeuri în canale”, a detaliat Barabas.

Previous Story

Accident Brașov. Șoferiță neatenta: O persoană a murit şi alte 5 au fost rănite după ce două maşini s-au ciocnit

Next Story

(Foto) Brasov: Trei case cuprinse de flăcări, la Fundata