O femeie a fost reținută de polițiști, suspectată că ar fi agresat un copil de care avea grijă. Femeia de 69 de ani, care se prezentase drept o bonă cu experiență, fusese angajată de părinții micuțului. Timp de o lună, aceștia nu au avut
MoreO femeie a fost reținută de polițiști, suspectată că ar fi agresat un copil de care avea grijă. Femeia de 69 de ani, care se prezentase drept o bonă cu experiență, fusese angajată de părinții micuțului. Timp de o lună, aceștia nu au avut
MoreDan Negru a ajuns de curând în orașul de la poalele Tâmpei.
O tânără din Brașov a fost omorâtă într-un apartament din municipiul Sibiu.
Un adolescent în vârstă de 14 ani a murit după ce a participat la o ”provocare” care consta în a mânca chipsuri
MoreActorul Florin Piersic se simte bine, iar evoluţia lui continuă să fie una favorabilă, afirmă Medicul Adrian Marinescu, director medical în cadrul
MoreEveniment inedit pe străzile din centrul orașului. Sâmbătă, 18 mai, pe străzile din centrul orașului are loc o paradă canină, care se
MorePrimăria Brașov continuă implementarea de soluții de circulație în interiorul cartierelor pentru a asigura un trafic în condiții de siguranță, dar și pentru a asigura posibilitatea brașovenilor de a își parca autoturismele în apropierea locuințelor. Astfel, Comisia de Circulație întrunită în cursul zilei de ieri, a vizat o serie de propuneri ale Municipalității de a crea sensuri unice pe mai multe străzi din cartierele Astra, Florilor, precum și în zona străzilor Mircea cel Bătrân – Iancu Jianu – Emil Racoviță și crearea de locuri de parcare. În cartierul Florilor vor fi instituite sensuri unice pe următoarele străzi: Toporașului, Lămâiței (până
Joi seară, zeci de pasageri au fost nevoiți să aștepte ore întregi pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj din Cluj-Napoca, după ce
MoreMuzeele aflate în subordinea Consiliului Județean vor fi închise sâmbătă seara în semn de protest față de salariile mici pe care le
MoreCFR Călători lansează programul estival „Trenurile Soarelui” din 14/15 iunie, cu 30 de trenuri care vor asigura până pe 7/8 septembrie 2024
MoreO femeie a fost reținută de polițiști, suspectată că ar fi agresat un copil de care avea grijă. Femeia de 69 de
MoreDan Negru a ajuns de curând în orașul de la poalele Tâmpei. Și-a adus aminte de profesoara de istorie care i-a arătat
MoreO tânără din Brașov a fost omorâtă într-un apartament din municipiul Sibiu. Suspectul în caz este un tânăr de 24 de ani,
MoreUn adolescent în vârstă de 14 ani a murit după ce a participat la o ”provocare” care consta în a mânca chipsuri
MoreActorul Florin Piersic se simte bine, iar evoluţia lui continuă să fie una favorabilă, afirmă Medicul Adrian Marinescu, director medical în cadrul
MoreEveniment inedit pe străzile din centrul orașului. Sâmbătă, 18 mai, pe străzile din centrul orașului are loc o paradă canină, care se
MorePrimăria Brașov continuă implementarea de soluții de circulație în interiorul cartierelor pentru a asigura un trafic în condiții de siguranță, dar și
MoreJoi seară, zeci de pasageri au fost nevoiți să aștepte ore întregi pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj din Cluj-Napoca, după ce
More