Vânătorii de munte împlinesc 110 ani de la înființare. Brigada 2 „Sarmizegetusa” organizează pe 3 noiembrie, de la ora 11:00, o ceremonie militară și religioasă în Piața Sfatului din Brașov.
MoreVânătorii de munte împlinesc 110 ani de la înființare. Brigada 2 „Sarmizegetusa” organizează pe 3 noiembrie, de la ora 11:00, o ceremonie militară și religioasă în Piața Sfatului din Brașov.
MoreMacaragiii cu experiență pot depăși 9.000 de lei net pe lună, iar
Un bărbat a murit, iar o femeie a fost grav rănită într-un
Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe scoate la concurs 47 de posturi, iar Spitalul Județean Brașov are deschise proceduri pentru încă 44. În
MoreProprietarii cu balcoane închise nu vor plăti automat impozit dublu, spune ministrul Dezvoltării. Pentru lucrările fără autorizație poate fi necesară intrarea în
MoreBrașovul a aprobat noile reguli de parcare: 10 lei pe oră în weekend în zona 0, taxare până la ora 22:00 inclusiv
MoreFlavia Boghiu a anunțat explicit că vrea să candideze pentru Primăria Brașov în 2028 și s-a înscris în competiția internă a USR. Nominalizarea partidului urmează să fie decisă prin votul membrilor.
La o școală de pilotaj din Brașov, 30% dintre cursanți au sub 18 ani, de trei ori mai mulți decât acum patru
MoreUn bilet pentru vizitarea Castelului Bran în seara de Halloween a costat 300 de lei. Lucian Popa, fost concurent Survivor, a plătit
MoreCălin Donca a anunțat că renunță la pachetele gratuite la viitoarele deschideri ale magazinelor DOR, după aglomerația de la Sibiu și după
MoreViorica Dăncilă pare speriată de Brașov. Sau nu mai are la cine să meargă la PSD Brașov? Fostul premier Viorica Dăncilă vine
MoreDouă autoturisme s-au ciocnit violent vineri dimineață pe strada De Mijloc. Un autoturism s-a răsturnat în urma impactului. O persoană a fost
More16 ani s-a chinuit Aristotel Căncescu să facă un amărât de aeroport la Brașov. Adrian Veștea este în al treilea an, fără
MoreLa finalul acestei săptămâni se va desfășura, la Brașov, ultima etapă a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2019. Spectatorii TESS Rally 48
MoreZona dintre Star și Modarom va fi transformată în piață pietonală. Firma de arhitectură JB Architecture (JBA) a prezentat ieri, într-o întâlnire
MoreUSR Brașov și-a ales echipa de candidați pentru Consiliul Județean cu care dorește să detroneze PNL. Senatorul Allen Coliban: „Sunt mândru de
MoreAirbus Helicopters ar putea pleca de la Ghimbav. Gigantul aeronautic ia în calcul să renunţe la finalizarea construcţiei fabricii de elicoptere din
MoreDe 20 de ani Brașovul se chinuie să construiască un amărât de aeroport și de 20 de ani investitori turci și Lufthansa
More