Noi detalii privind intervenția elicopterului SMURD Brașov de ieri. Un şofer în vârstă de 24 de ani şi-a pierdut viaţa, iar trei membri din familia sa care se aflau cu el în autoturism au ajuns la spital. La un moment dat, din cauza vitezei
MoreNoi detalii privind intervenția elicopterului SMURD Brașov de ieri. Un şofer în vârstă de 24 de ani şi-a pierdut viaţa, iar trei membri din familia sa care se aflau cu el în autoturism au ajuns la spital. La un moment dat, din cauza vitezei
MorePersonalul medical din Serviciul de Primiri Urgențe al Spitalului Județean Brașov se
O adolescentă de 15 ani a murit după ce a căzut de
Sala Polivalentă şi parcarea multietajată de la Stadionul Municipal sunt doar două dintre investiţiile care vor contribui la dezvoltarea cartierulului Bartolomeu din
MoreO tânără mamă şi-a dat viaţa pentru fetiţa ei de trei ani. Copila a ieşit din curte şi a ajuns în stradă,
MoreÎn perioada 23 – 25 aprilie 2025, clienții Lidl din Brașov care returnează ambalaje cu simbolul SGR la aparatele de colectare a
MoreUn bărbat a murit şi alte trei persoane au fost rănite, în urma evenimentului rutier produs pe DC 56. La locul accidentului au fost mobilizate elicopterele SMURD din Târgu Mureş şi Braşov, două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Mureş şi un echipa SMURD. „La data de 22 aprilie 2025, în jurul orei 13:30, poliţiştii din Sighişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe DC 56, între Apold şi Vulcan, a avut loc un accident rutier. Conducătorul auto, în vârstă de 24 de ani, din Daia, judeţul Mureş, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, izbindu-se de un
Și la Brașov tot mai mulți adolescenți circulă pe trotinete electrice, adesea fără cască de protecție și fără cunoștințe minime de siguranță
MoreO fetiţă de numai 4 ani a rămas orfană de mamă, după ce femeia a fost lovită mortal de şoferul unei maşini
MoreCa în fiecare an, Săptămâna Luminată aduce sărbătoarea în Braşov, odată cu cel mai important eveniment al oraşului: Coborârea Junilor în cetate,
MoreMedicul brașovean care a încercat să salveze medicul femeii însărcinate implicate în accidentul de zilele trecute povestește momentele emoționante prin care a
MoreMembrii Asociației Noul Spital Brașov ( ANSB) nu renunță și continuă lupta pentru construirea unui spital modern la Brașov. Pe Facebook, Noul Spital
MoreLa întâlnirea de joi de la Primăria Brașov s-a pus în discuție și clădirea uriașă pe care dezvoltatorul imobiliar Maurer (Avantgarden) vrea
MoreJoi, la Primăria Brașov a vut loc o întâlnire între reprezentanții dezvoltatorului imobiliar acuzat că face lucrări ilegale în Schei (Proiectului American
MoreUn camion cu 18 militari s-a răstrunat joi seara la limita de județ Brașov-Argeș, pe serpentine periculoase, după fundata spre Campulung. Raed
MoreCamionul cu cei 18 soldați veneau de la poligonul de la Cincu, Brașov. El s-a răsturnat pe serpentine, după Fundata, spre Câmpulung.
MorePotrivit Antena 3, pericolul cel mai mare este ca acest camion să cadă la 100 de metri. Camionul trebuie asigurat ca acest
MoreMinistrul Carmen Dan a anunțat la Antena 3 că „12 militari sunt încarcerați! 6 au fost scoși din camion dar sunt inconștienți!”.
More