Brașov: Maurer va construi în Centru „o clădire cu un impact vizual mai mare decât Biserica Neagră”

Last Updated on iunie 30, 2017 La întâlnirea de joi de la Primăria Brașov s-a pus în discuție și clădirea uriașă pe care dezvoltatorul imobiliar Maurer (Avantgarden) vrea să o construiască pe Strada Stejărişului

Reprezentantul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România, Sorin Dencescu, care locuieşte în Şchei, a afirmat, potrivit bzb.ro, că „cel mai important dezvoltator imobiliar, Maurer, a cumpărat 10.000 mp pe Dealul Warthe. Vrea să facă acolo parcare subterană la fel de mare ca cea de la Spitalul Militar „Regina Maria” şi blocuri cu 10 etaje. Omul vrea să încerce. Noi, care stăm în zona Warthe, am primit notificările şi am trimis punctele de vedere.

Brașov: Maurer va construi în Centru „o clădire cu un impact vizual mai mare decât Biserica Neagră” 1

Primăria ne-a răspuns că doleanţele noastre au fost transmise către… dezvoltatorul imobiliar, ceea ce nu mi se pare în regulă. Primăria trebuie să regândească regimul de înălţime din zonă, dar să se gândească bine la problemele legate de traficul rutier.

Maurer a dat două căi de acces, respectiv Drumul Poienii, care este sufocat, şi strada Stejăriş, care, conform documentelor prezentate de dezvoltatorul imobiliar, ar avea o lăţime de 10 m, dar în realitate are doar 4 metri”. Referitor la acest subiect, primarul Braşovului a afirmat că „i-am spus şi lui Dencescu faptul că totul se va face cu respectarea legii”. De asemenea, arhitectul şef al Braşovului, Marilena Tudorache, a afirmat că „pentru PUZ-ul ce vizează Dealul Warthe, am consultat populaţia încă din faza studiului de oportunitate”.

Bertleff Johannes Andreas, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, Filiala Braşov-Harghita-Covasna: „Totodată, mai sunt problemele arhitecturale şi urbanistice, cum este şi cazul proiectului de pe strada Stejărişului, unde Maurer a pornit de la o clădire foarte mare, care a mai fost redus din dimensiuni, dar vorbim de o clădire cu un impact vizual mai mare decât Biserica Neagră, astfel că decizia va trebui luată de comunitate”, a precizat reprezentantul OAR.

Previous Story

Brașov: Prima întâlnire George Scripcaru, dezvoltator imobiliar și societatea civilă în cazul lucrărilor ilegale din Schei! Vezi ce au discutat:

Next Story

Noul Spital Brasov: „Iată unde si cum ne dorim acest Nou Spital, un Medical Smart City la care vor avea acces toți pacienții in primul rând din sistemul CNAS și nu numai”