Un accident grav a avut loc aseară pe pârtia olimpică Borșa, din Maramureș. Doi schiori s-au ciocnit și au căzut pe o distanță de aproximativ 30 de metri. Din nefericire, unul dintre ei a decedat, iar celălalt a fost transportat de urgență la
MoreUn accident grav a avut loc aseară pe pârtia olimpică Borșa, din Maramureș. Doi schiori s-au ciocnit și au căzut pe o distanță de aproximativ 30 de metri. Din nefericire, unul dintre ei a decedat, iar celălalt a fost transportat de urgență la
More14 familii dintr-un bloc nou construit în Brașov au rămas fără curent
Swissôtel Poiana Braşov, primul hotel de cinci stele din staţiune, şi-a propus
Salariile „nesimţite” de la Compania Apa Braşov trebuie să dispară, iar noua conducere va trebui să vină cu o strategie care, pe
MoreUn incendiu a izbucnit în această după-amiază într-o uscătorie situată la etajul al treilea al unui bloc din municipiul Brașov, anunță mytex.ro.
MoreA fost panică miercuri seară într-un cartier din Predeal. O ursoaică, însoțită de pui, și-a făcut apariția printre blocuri. Animalele au zăbovit
MoreGeorge Scripcaru a anunțat ieri că a anulat proiectul de parc de la IUS, propus de Allen Coliban. Primarul a mai anunțat ieri că afaceristul Ion Ţiriac ar vrea să construiască un spital pentru copiii bolnavi de cancer în Braşov. Asta în condițiile în care oamenii primarului au votat împotriva patinoarului pe care Ion Țiriac a dorit să-l construiască la Brașov. Primarul Scripcaru a susţinut că a avut o discuţie cu Ion Ţiriac, care este şi el proprietar pe o parcelă din fosta platformă IUS, şi care nu ar fi fost întrebat de fosta administraţie dacă este sau nu de
La Braşov, în această dimineaţă, este foarte frig. Conform ANM, la ora 7.00, la staţia meteo de la Ghimbav se înregistrau minus
MoreCei doi procesatori de zahăr din România, Agrana și Fabrica de Zahăr Luduș, vor începe săptămâna viitoare să semneze cea mai mare
MoreElon Musk l-a luat în vizor pe președintele Curții Constituționale a României, Marian Enache, pe care îl numește „tiran”. Asta după ce
MoreIn cadrul proiectului de modernizare a retelei de apa, derulat de catre Compania Apa, se executa lucrarea de inlocuire a retelei de
MorePrimăria Brașov anunță că Strada Nicopole va fi închisă circulației auto timp de două zile – vineri, 9 noiembrie și sâmbătă, 10
MoreAdministratorii pârtiilor din Poiana Brașov sunt puși pe fapte mari. Vor să producă zăpadă cu două tunuri de ultimă generație. Vor fi
MoreCFR are o strategie de a nu vinde bilete pentru trenuri ca tu să plătești prețul majorat direct în tren? Sau pur
MoreAtleți de elită din 15 țări și peste 500 de alergători amatori de toate vârstele vor participa la Crosul 15 Noiembrie, ediția
MorePrimăria Brașov a decis, în final, să aprindă luminile de Crăciun ca toată țara, de Ziua Națională a României, spre bucuria turiștilor.
MoreSfârșit tragic pentru un bărbat de 40 de ani. Acesta a fost lovit de tren pe podul metalic feroviar de pe strada
MoreTuriștii vor fi întâmpinați cum se cuvine de Brașov de Ziua Națională a României. Primarul George Scripcaru anunță un iluminat festiv de
More