Atenţie şoferi, sensurile giratorii vor fi redesenate! Din această săptămînă a început resistematizarea sensurilor giratorii, cu refacerea marcajelor şi redesenarea sensurilor. Astfel,
MoreO nouă atracţie la Castelul Bran. Turiştii care vor ajunge la obiectivul din staţiune se vor putea plimba printr-un tunel secret care
MoreGrădina Zoologică de la Noua a înregistrat un număr record de vizitatori de 1 iunie. Pentru că, de Ziua Copilului, porţile de
MoreProcurorii DIICOT efectuează miercuri dimineață mai multe percheziții în firme din 10 locaţii din municipiul Braşov şi Făgăraş, într-un dosar de evaziune
MoreGrupul britanic Jaguar Land Rover, deţinut de indienii de la Tata, a testat piaţa românească în vederea construirii unei fabrici, având discuţii
MoreSkirtbike este cea mai asteptata plimbare a anului, este manifestul celei mai mari comunitati de bicicliste, un proiect în 12 orase din
MoreAutocarul turistic supraetajat a fost tras pe linie moartă, după ce administraţia judeţeană, care deţine vehiculul, a ajuns la concluzia că este
MoreDacă la finalul săptămânii trecute era sceptic, președintele onorific al FC Brașov, Romeo Pașcu, a declarat astăzi că sunt șanse ca în
More