Până în prezent au fost găsite cinci victime carbonizate (patru adulţi şi un copil), iar trei persoane, un adult şi doi copii,
MoreAutoritățile încearcă să găsească cauza puternicului incendiu care a avut loc la ferma Dacilor, din județul Prahova. Până acum sunt luate în
MorePompierii de la ISU anunță un nou bilanț al tragediei de la Ferma Dacilor din Prahova. Până acum au fost găsiți 1
MoreUn copil din Brașov a primit o nouă șansă la viață. Inima a încetat să mai bată și a fost „repornită”. Această metodă
MoreMilionarul brașovean Cîlin Donca a petrecut prima săptămână din arestul la domiciliu în apartamentul mamei sale din Brașov. În Ajun de Crăciun,
MoreUnul din cei trei copii dispăruți în incendiul de la complexul turistic Ferma Dacilor a fost găsit carbonizat, a declarat prefectul județului
More14 echipaje de pompieri au fost activate pentru o intervenție la un incendiu masiv care a cuprins marți dimineață pensiunea Ferma Dacilor
MoreLa scurt timp după ce a ajuns acasă, milionarul brașovean Călin Donca a intrat pe rețelele de socializare, unde își ține urmăritorii
More