Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Organizatorii evenimentului au scos mobilier, covoare roşii şi ornamente pe trotuare, iar circulaţia autovehiculelor a devenit imposibilă, în condiţiile în care un alai format din autovehicule şi pietoni a blocat străzile, defilând mirele, dar și recipiente cu băuturile şi mâncarea ce urmau a fi servite la petrecere.
Coloana de nuntaşi care s-a îndreptat către casa miresei, deplasându-se cu viteză foarte redusă, a fost deschisă de un bolid Rolls Royce decapotabil, pe care a fost pus un manechin din plastic ce purta rochia miresei, iar trena, care depăşea lungimea autoturismului, era ţinută de tineri care mergeau în spatele acestuia, scrie Libertatea.
Masa de machiaj folosită pentru mireasă și scaunul pe care aceasta a fost aşezată, au fost cărate de trei persoane care se deplasau pe jos, în urma acestora rulând, cu viteză foarte mică, alte autovehicule de lux, marca Rolls Royce, urmate de un alai care transporta, cu autovehiculul sau pe jos, mâncare. Un autovehicul de teren Mercedes tracta o remorcă pe care erau aşezate coşuri cu fructe şi alte alimente, iar în urma acestuia se deplasau pe jos bărbaţi care împingeau cărucioare de mari dimensiuni, folosite în magazinele de bricolaj, pe care erau aşezate animale sacrificate: porci, viţei, dar şi cocoşi agăţaţi pe scânduri purtate pe umeri de tineri.
În alai a fost intercalată inclusiv o roabă în care erau transportaţi saci cu cărbuni pentru grătar, dar şi un viţel viu, care purta o fundă roşie de mari dimensiuni. Nu doar carosabilul, ci şi trotuarele au fost blocate, organizatorii nunţii scoţând mobilier, covoare roșii şi alte decoraţiuni pe spaţiul public. Toată desfăşurarea a avut în fundal muzică live, cu mulţi decibeli şi dedicaţii.
Numeroşi internauţi au filmat şi postat pe reţelele de socializare alaiul de la Buzeşti, care a paralizat circulaţia în localitate, mulţi criticând lipsa de fermitate a autorităţilor în faţa unui asemenea eveniment.
”La data de 15 mai a.c., în urma administrării probatoriului în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au dispus reţinerea uneia dintre persoanele cercetate, bărbat de 36 de ani, din municipiul Bucureşti, pentru instigare la comiterea faptei.
Din cercetări a reieşit faptul că bărbatul ar fi solicitat amplasarea cortului şi a ornamentelor specifice evenimentului, a scenei şi recuzitei în apropierea locuinţei din localitatea Buzescu, unde a fost organizată nunta, fapt ce a perturbat major traficul rutier. Mai mult, cortegiul nupţial, format din câteva sute de persoane, s-ar fi deplasat la o altă locuinţă de pe raza localităţii”, anunţă, miercuri seară, IPJ Teleorman, potrivit Hotnews.