Last Updated on martie 10, 2021 Primarul Allen Coliban, pe lângă Spitalul Regional și reintroducerea tramvaiului, pregătește un alt proiect care va revoluționa traficul din Brașov: regândirea rutelor RATBV, concepute în anii ’80.
Primarul Allen Coliban a precizat într-un interviu acordat revistei de business Forward Brașov că în ultimii ani s-au făcut deja o serie de pași pentru creșterea atractivității transportului în comun, prin „înverzirea” parcului auto.
„Avem autobuze electrice, troleibuze, dar avem aceleași rute din anii ’80. Trebuie să vedem cum putem optimiza aceste trasee, să studiem modelele de deplasare în oraș. Este ca un puzzle și noi trebuie să punem piesele în ordinea corectă pentru a putea ajunge la rezultatul dorit.
Putem vorbi de beneficii punctuale la capitolul mobilitate, când vom avea și mai multe piste pentru bicicliști, dar efectele adevărate vor fi când vom avea interconectate toate zonele orașului cu astfel de piste.
Prin PNRR, proiectele ce vor fi finanțate trebuie realizate până în vara lui 2026, însă în paralel vom putea accesa și alte fonduri structurale, astfel că lucrăm la pregătirea proiectelor pentru a putea accesa pe toate liniile fonduri nerambursabile”, a exemplificat edilul.