Bărbat atacat de urs lângă sediul poliției. Gardul electric a împiedicat animalul să tragă victima mai departe

Un bărbat de 45 de ani a fost rănit luni dimineață de un urs chiar în centrul localității, în apropierea sediului Poliției. Victima a fost transportată la spital, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale, iar autoritățile locale spun că viața sa nu este în pericol.

Bărbat atacat de urs lângă sediul poliției. Gardul electric a împiedicat animalul să tragă victima mai departe 1
(foto cu caracter ilustrativ)

Potrivit We Radio, atacul s-a produs la marginea unei grădini cultivate cu porumb din satul Filia, comuna Brăduț, județul Covasna, situată vizavi de sediul Poliției din Brăduț. Cultura era protejată cu gard electric, însă animalul ar fi reușit să ajungă la bărbat și să îl rănească la piciorul stâng, în zona de sub genunchi.

Primarul comunei, Dénes Balázsi, a declarat pentru Covasna Media că gardul electric ar fi limitat gravitatea atacului, împiedicând ursul să tragă victima mai departe. El a atras atenția că prezența urșilor la marginea localităților este frecventă, dar în acest caz incidentul s-a produs chiar în centrul comunei.

„Era lanul de porumb înconjurat cu gard electric. Ursul a scos laba între firele gardului și l-a prins de piciorul stâng, de la genunchi în partea de jos, unde mușchii au fost afectați. Probabil dacă nu era gardul electric și putea să tragă dincolo, atunci era mai nasol. Umblă urșii aici la marginea satului, dar asta s-a întâmplat chiar în centrul comunei, vizavi de sediul poliției. E catastrofă”, a spus primarul Dénes Balázsi.

După atac, fiul bărbatului l-a transportat de urgență la Spitalul din Baraolt. Medicii au intervenit chirurgical pentru rănile de la picior, iar informațiile transmise de autoritățile locale indică faptul că victima este în afara pericolului.

Echipajele de intervenție au căutat ursul până în zona pășunii, fără să îl găsească. Autoritățile se așteaptă ca animalul să revină în apropierea lanului de porumb, iar dacă acesta va intra din nou în intravilan și va fi considerat agresiv, comisia locală poate dispune extragerea lui.

Directorul Agenției pentru Protecția Mediului Covasna, Gheorghe Neagu, a explicat pentru Covasna Media că decizia privind intervenția aparține comisiei locale și că, în cazul unui urs care a rănit o persoană, poate fi dispusă împușcarea animalului dacă situația o impune.

Previous Story

(Video) Cum arată noile cupoane de pensii. Ce pensionari vor primi noile documente și ce informații vor conține

Next Story

Autostrada Brașov–Bacău, încă o amânare. Studiul de fezabilitate, gata abia în 2028. Când ar fi gata