Last Updated on februarie 26, 2021 Primăria Brașov a lansat o licitație pentru elaborarea Studiului de fezabilitate şi a altor documentaţii tehnice pentru amenajarea saniei de vară din Poiana Braşov.
La licitaţie s-a înscris firma constănţeană Kat Concept Design SRL, informează bzb.ro.
Municipalitatea brașoveană vrea să transforme Piana Braşov din staţiune de iarnă în staţiune atractivă în toate anotimpurile.
„Pentru a realiza acest obiectiv avem mai proiecte în diferite faze de elaborare. Unul dintre acestea este proiectul saniei de vară. La acesta se adaugă traseele de mountain bike, traseele pentru drumeţii şi alte facilităţi de petrecere a timpului liber, pentru ca turiştii să aleagă Poiana pe tot parcursul anului”, a declarat primarul Allen Coliban.
Sania de vara
Pista de coborâre pentru sania de vară (care va putea fi folosită şi iarna) va avea o lungime de 1.500 de metri, cu o diferenţă de nivel de 155 m, iar punctul de acces va fi în zona Centrului de Agrement.
Pista va fi format din segmente drepte, curbe, arcuri, salturi cu înălţimi diferite.
De asemenea, va fi amenajat un sistem de urcare cu lungimea de aproximativ 680 m. Sistemul va mai conţine 60 de sănii cu două locuri şi tor atâtea pachete de siguranţă, plase de protecţie, platforme de siguranţă, dispozitive de monitorizare.