Last Updated on octombrie 19, 2020 Mara Mareș a fost fugărită de PNL de la Brașov la București. După ce a fost înlocuită cu un primar anonim pe lista de parlamentare s-a transferat la București, unde candidează și premierul Ludovic Orban.
Mara Mareş: „Sunt onorată să fac parte din echipa PNL Bucuresti, alături de care voi candida pentru un nou mandat de deputat. Vă asigur că sunt un om de echipă și că îmi voi dedica activitatea construcției Noului București și sprijinirii echipei PNL care va moderniza capitala.
Le mulțumesc președintelui PNL, Ludovic Orban, președintei PNL București, Violeta Alexandru și celorlalți colegi alături de care candidez și alături de care voi avea șansa să lucrez.
După alegerile locale, în care peste 1000 de tineri din Tineretul Național Liberal au obținut mandate de primari, viceprimari, consilieri locali și consilieri județeni, avem acum șansa de a obține câteva mandate de deputat.
Generația Altfel este creditată cu încredere atât la nivelul unor județe cât și aici, în capitală, unde tinerii, alături de Nicușor Dan, vor reseta felul în care se face politică și administrație și vor da tonul schimbării nu doar pentru București, ci pentru întreaga Românie”.