Last Updated on iulie 23, 2020 Prefectul Cătălin Văsii, a fost nevoit să anunțe cele trei localități problemă de care amintea premierul Ludovic Orban. Autoritățile brașovene ar mai fi dorit să le țină secrete, ca până acum. Cristian, Crizbav şi Teliu sunt localitățile cu focare de coronavirus.
„Pe teritoriul administrativ al comunelor Cristian şi Crizbav îşi desfăşoară activitatea agenţi economici, iar cazurile au fost confirmate la unii dintre aceştia, nu în localităţi. Rapoartele anchetelor au fost trimise Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP – n.r.), de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP – n.r.) Braşov, fără a se recomanda instituirea carantinei”, a explicat prefectul pentru bzb.ro.
”Se strânge lațul și în zona noastră”, a declarat pentru spotmedia.ro o sursă din Brașov. ”Cristian are COVID, Zărnești e aproape de focar, La Bran au murit deja unii ce au participat la un chef”.
O victimă recentă este și patronul unei cunoscute școli de șoferi din Brașov, care a decedat noaptea trecută la spitalul din Sf. Gheorghe, infectat cu noul coronavirus.
Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri că autorităţile au în evaluare localităţi din judeţele Argeş şi Braşov, unde, dacă va fi necesar, va fi dispusă măsura carantinării.
”Încă nu este demarată procedura pentru carantinarea niciunei comunităţi, dar sunt un număr… În Argeş, de exemplu, sunt 3 localităţi care sunt sub evaluare şi, în cazul care continuă răspândirea virusului, se poate dispune suspendarea. În Braşov sunt 3 sau 4 localităţi. S-a făcut o evaluare pe localităţi”, a spus premierul Orban miercuri.
Update
Primăria Cristian: „Dorim să facem o precizare oficială din partea Primăriei Cristian: în Primăria Cristian NU există niciun caz de Covid și nici nu a existat de la începutul pandemiei”