Brașov. Allen Coliban, victorie împotriva Primăriei și a dezvoltatorului American Dream. Societatea și reprezentantul ei au fost trimiși în judecată după 3 ani de lupte!

Last Updated on iulie 23, 2020 O companie a distrus un deal din Șchei pentru a construi 1,000 de apartamente, fără ca Primăria să reacționeze într-un fel. Da, în Brașov se poate distruge un deal iar Primăria să stea să se uite în altă parte. Mobilizarea societății civile a făcut ca proiectul să ajungă pe masa procurorilor care au decis să trimită în judecată Societatea și reprezentantul ei. ”

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus miercuri trimiterea în judecată a firmei care, în anul 2016 a săpat un deal de lângă Şchei (pe Coasta Vacii), pentru a amenaja un drum de exploatare, fără a obţine o autorizaţie în acest sens. Firma în cauză avea în plan să dezvolte în zonă proiectul imobiliar „American Dream”, iar pentru a putea deschide şantierul a realizat un drum de exploatare, anunță bzb.ro.

Brașov. Allen Coliban, victorie împotriva Primăriei și a dezvoltatorului American Dream. Societatea și reprezentantul ei au fost trimiși în judecată după 3 ani de lupte! 1

Allen Coliban: „Victorie de etapă împotriva dezvoltatorului American Dream. Societatea și reprezentantul ei au fost trimiși în judecată după 3 ani de lupte!

Același dezvoltator care în Tractorul a putut construi un cartier fără niciun fel de utilități, încerca în 2017 să radă un deal din Șchei pentru a construi 1000 de garsoniere și apartamente.
Favelele Brașovului.
Toate acestea sub privirile ignorante ale administrației locale.

În urma reclamațiilor cetățenilor și a societății civile, am demarat atunci o petiție online cu peste 6000 de semnatari și am pus presiune pe administrația locală pentru o dezbatere la Primărie. În urma dezbaterii a reieșit clar că șantierul era ilegal.

Eu și colegii mei din USR Brașov nu ne-am oprit aici.
Am inițiat o plângere penală în nume colectiv, prin care a fost solicitată stoparea lucrărilor pe tot parcursul procesului penal și readucerea terenului la starea inițială.

Astăzi, Adrian Aldea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a anunțat în conferință de presă trimiterea în judecată a societății responsabilă de proiectul American Dream și a reprezentantului ei. Mai multe detalii găsiți pe BizBrasov: https://cutt.ly/7a1ZGzR

Sunt singurul candidat la Primăria Brașov care s-a implicat în stoparea dezvoltării bolnave a orașului nostru.
Sunt singurul care-l poate învinge pe actualul primar și singurul cu o viziune de dezvoltare care poate transforma Brașovul un oraș cu adevărat european.

Mulțumesc tuturor brașovenilor care s-au implicat și au rămas vigilenți la dezvoltarea bolnavă a orașului nostru.

Doar împreună, prin implicarea fiecăruia dintre noi, putem opri astfel de aberații.
Noi, cetățenii, decidem cum vrem să arate orașul nostru!”

Potrivit procurorilor, „lucrările de construire efectuate de inculpaţi fără autorizaţie de construire au afectat aspectul exterior al dealului şi implicit al întregului cartier «Şcheii Braşovului» şi au încălcat toate regulile stabilite cu privire la executarea de lucrări de construire la căi de acces ori foraje pentru stabilirea structurii geodezice a solului, se impune înlăturarea consecinţelor infracţiunii, prin refacerea dealului respectiv, consolidarea sa şi reacoperirea de vegetaţie, în conformitate cu prevederile art. 241 alin. 1 teza finală din Legea 50/1991”.

ELECTRA GHIZA jurnalist: „Procurorii anunță azi că i-au trimis in judecată pe cei care, fără nicio autorizație, într-un total dispreț față de lege, au mutilat un deal din Scheii Brașovului ca să facă un carter rezidențial cu nume pompos: AMERICAN DREAM. Pedeapsa e ridicolă, in caz că vor fi găsiți vinovați: închisoare de la 3 luni la un an sau amendă. Dar există o frază foarte importantă în actul de sesizare a instanței:

“Deoarece lucrările de construire efectuate de inculpați fără autorizație de construire au afectat aspectul exterior al dealului și implicit al întregului cartier ”Șcheii Brașovului” și au încălcat toate regulile stabilite cu privire la executarea de lucrări de construire la căi de acces ori foraje pentru stabilirea structurii geodezice a solului, se impune înlăturarea consecințelor infracțiunii, prin refacerea dealului respectiv, consolidarea sa și reacoperirea de vegetație”.

SĂ REFACĂ DEALUL! – asta ar trebui sa fie pedeapsa.

Filmarile de mai jos le-am realizat acum 2 ani, când a izbucnit scandalul ce a dus la sesizarea penală”.

Previous Story

Brașov. Surse: ”Se strânge lațul și în zona noastră. Cristian are COVID, Zărnești e aproape de focar, La Bran au murit deja unii ce au participat la un chef”

Next Story

Brașov. Semnezi? Mihai Nanu candidează independent la Consiliul Local. Mihai Nanu: „Dragi vecini din Avantgarden 3, Implicarea mea pana acum în proiectele cartierului m-a facut să realizez că pot face mai multe pentru orașul în care trăim. Am decis să candidez la Consiliul Local Brasov”