Video Brașov. Cel mai performant aparat RMN din judeţ funcționează de acum la Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie

Last Updated on mai 15, 2020 Președintele CJ Brașov, Adrian Veștea,  a anunțat că a cumpărat pentru Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie cel mai performant echipament de investigație RMN din județ.

În prezent aparatul este pus în funcţiune şi utilizat pentru investigaţiile imagistice necesare pacienţilor spitalului, anunță Consiliul Județean. 

De asemenea, este depusă documentaţia la Direcţia de Sănătate Publică Braşov pentru obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare, după care de investigaţiile imagistice RMN vor putea beneficia atât pacienţii internaţi în alte unităţi medicale, pe bază de contract încheiat între spitale, cât şi orice persoană care are nevoie de o asemenea procedură, pe bază de trimitere de la medic.

Dr. Nicuşor Bîgiu, managerul instituţiei medicale, a precizat că acest aparat este vital pentru desfăşurarea investigaţiilor neurologice. „Avem personal de specialitate suficient, astfel încât să putem lucra în două schimburi şi să realizăm 5-6 investigaţii pe zi sau chiar mai multe, în funcţie de necesităţi. Efectuăm investigaţii RMN de craniu, regiune cervicală, torace osos, abdomen şi pelvis, coloană totală şi orice regiune din extremităţi.

După 20 iulie vom putea efectua şi imagistică prin reprin rezonanţă magnetică de corp întreg, precum şi orice angio RMN de cap sau corp”, a explicat managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov.

Video:

Revenim cu detalii!

Previous Story

Brașov. Călătorii fără mască nu sunt primiți în autobuze. RATBV: „Accesul în autobuzele şi troleibuzele  se face exclusiv pe uşa a 2-a, iar coborârea pe uşile 3 şi 4”

Next Story

Spitalul Sf. Constantin Brașov a inaugurat un Centru de chirurgie cardiovasculară ultraperformant. „Trei din intervenții au fost rezolvate prin tehnici inovative, trei premiere pentru medicina brașoveană: protezare valvulară aortică si minim-invazivă, video-asistată precum și plastie de valvă mitrală endoscopică”