Last Updated on iulie 1, 2019 PSD a pus-o pe Olguța Vasilescu șefă a Comisiei de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude de la europarlamentare. Probabil vor să-i facă eroi pe cei care au fraudat de la PSD, așa cum l-au făcut și pe Liviu Dragnea, condamnat la închisoare și pentru fraudă la Referendumul din 2012.Deputatul Mara Mareș, (PNL Brașov) povestește cum se desfășoară lucrurile în această comisie.
Parlamentul a adoptat, miercuri, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai 2019.
Preşedintele acestei comisiei va fi Lia Olguţa Vasilescu. Senatorul PSD Viorel Salan şi deputatul PNL Cristina Trăilă vor fi vicepreşedinţi. Alţii membrii din partea social-democraţilor vor mai fi şi deputaţii Florin Iordache, Cătălin Rădulescu şi Eugen Nicolicea, informează Mediafax.
Mara Mareş: „Astăzi a fost lansată Comisia pentru anchetarea presupuselor fraude semnalate la alegerile din 26 mai, al cărei membru sunt. PSD nu acceptă că poporul are întotdeauna dreptate, iar atunci când poporul nu se identifică cu PSD, votul popular trebuie pedepsit. N-au învățat nimic din lecția pe care românii le-au dat-o pe 26 mai. Nu-i nimic, repetiția este mama învățăturii!
Ca să fie circul, circ, “lucrările” au fost convocate neregulamentar, nu cu 24 de ore, ci cu doar 70 de minute înaintea începerii ședinței. Am aflat apoi că, în următoarele 90 de zile, comisia trebuie să determine ce anchetează, cum, pe cine, ce sancțiuni trebuiesc aplicate și cui, și să redacteze și prezinte un raport privind toate aceste chestiuni. Multă muncă, nimic concret de urmărit, timp puțin. Oare dacă nu vor găsi fraude și vinovați, vor da vina pe popor?
Concluzia ședinței de azi: nu se știe ce anume se anchetează. Sau, așa cum a fost formulată, magistral, de un deputat PSD: “- E, ce contează asta? Ne-am înființat, ca să anchetăm. Ce anchetăm? Vedem noi, stabilim aici.”