Last Updated on octombrie 22, 2018 O locuință de pe Griviței a băgat groaza în locatari. Este plină de gunoaie și gândaci. O femeie bolnavă de 84 de ani adună tot de la container și le înghesuie în apartament.
Chemaţi de locatari, reporterii RTT au găsit-o în locuinţa bătrânei pe nepoata acesteia. Înarmată cu mănuși și mască chirugicală, femeia profită de absenţa mătuşii ca să scoată cât mai multe gunoaie din apartament. Bătrâna nu o primește mereu și îi interzice să se atingă de lucrurile din casă.
„Așa mi-a zis, că vreau să-i vând apartamentul. Asta este o boală, s-a mai întâmplat, nu numai cu ea, că adună resturi. Am mai văzut la televizor, erau femei în vârstă ca ea, că tot așa, găseau, duceau în casă. E o boală.”, explică jenată nepoata, care mai spune că bătrâna nu are copii.
„Mirosul e problema, da. Așa era și în februarie, când m-am mutat. Nu-mi convine, că vedeți ce e aici, e urât, miroase, îți vine să vomiți”, mărturiseşte un vecin de palier.
Asociația de Proprietari a acționat-o pe bătrână în instanță, dar în doi ani nu s-a decis nimic.
„Cară… alea toate-s luate din gunoi și puse acolo, nu spălate, nu nimica. Ea doarme pe ele… Da, aici se joacă copiii”, explică altă femeie provenienţa unor zdrenţe întinse pe gardul locului de joacă.
Situaţia imposibilă de pe Griviţei nu pare să aibă soluţie
Femeia nu le permite inspectorilor de la Direcția de Servicii Sociale să intre în apartament. Vecinilor nu le rămâne altă soluție decât să ceară internarea involuntară a femeii la Psihiatrie. Cine va face curățenie în apartament și cine își va asuma apoi îngrijirea bătrânei sunt încă întrebări fără răspuns.