Last Updated on iulie 3, 2018 Statul român a mai omorât un cetățean. Este vorba de Călin Fărcaş, tânărul care a protestat cu aparatul de oxigen lângă el. A reușit cu greu să strângă 200,000 de euro pentru un transplant dar a fost prea târziu. A murit luni seara la Institutul Marius Nasta din Brașov.
Lipsa unui acord al ţării noastre cu Eurotransplant i-a răpit şansa să trăiască. Tânărul reuşise să strângă cei 200.000 de euro necesari transplantului de plămâni, însă birocraţia şi nepăsarea statului i-au fost fatale.
Călin Fărcaş, recent, pentru Stirile Pro Tv: “Eu refuz să renunţ în a lupta pentru a-mi salva viaţa. Şi până în ultimul moment o să lupt. Nu o să cedez.”
Povestea lui Călin a fost făcută publică în luna aprilie a acestui an. Cu aparatul de oxigen lângă el, a protestat la Braşov alături de prietenii săi, ca să-şi ceară dreptul la viaţă.
Denisa Tiu: “I s-a pus diagnostic tensiune arterială pulmonara, asta acum 2 ani. I s-a spus că are nevoie de un transplant pulmonary. Bani nu avem, clinici în România nu avem. Am ieşit în stradă.”
A luptat, din răsputeri, şi a fost aproape să biruie şi boala şi sistemul. Cu ajutorul unor oameni inimoşi, Calin Fărcaş a reuşit să strângă cei 200.000 de euro necesari transpalantului de plămâni. Mai era un singur pas
Denisa Tiu: “S-au strâns 200 mii euro în 72 de ore. Nu ne venea să credem. În Europa nu se putea pentru că nu avem acordul cu Eurotransplant. Am optat pentru India, dar până s-au pregătit documentele a fost prea târziu. Nu s-a putut pentru că inima lui era deja foarte slăbită şi nu putea fi transportat cu avionul.”
Joi, după ce starea de sănătate i s-a înrăutăţit, Călin a fost adus cu o ambulanță de la Braşov în Capitală.
Denisa Tiu: “Noi doar aşteptăm o minune, aveam banii, dar nu aveam nicio soluţie.”
Duminică seara, Calin Fărcaş s-a stins la Institutul Marius Nasta din Capitală. Avea 29 de ani şi este una dintre victimele lipsei unui acord al ţării noastre cu Eurotransplant, dar şi a birocraţiei. Drumul actelor i-a fost fatal.
Denisa Tiu: “Asta este ultimul mesaj postat de el pe Facebook, vineri la ora 10:
O soluţie pentru că oamenii aflaţi în situaţia în care a fost şi Calin, să aibă o şansă la viaţă, ar fi că România să intre cu drepturi depline în Eurotransplant, reţea în care cele 8 ţări membre se obliga să se ajute reciproc.
Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: ”În primul rând va trebui să fie o decizie la nivelul Guvernului. Asta presupune taxa de 1 milion de euro pe an şi presupune că toate organele care se prelevează în interiorul Eurotransplantului să se repartizeze în funcţie de compatibilităţi. Eu vreau să restructurăm întâi Agenţia noastră de transplant, să funcţionăm noi bine şi apoi să putem să aderăm la organizaţii internaţionale.”