Brasov: Confuzie cu „Salariul pentru câine”. Delia Botea a venit cu lămuriri

Last Updated on decembrie 8, 2015 Confuzie în Brașov pe seama unor câini fără adăpost, după ce  zilele trecute membrii grupului de pe Facebook – „Protecţia animalelor Braşov” au făcut un apel către braşovenii care doresc să găzduiască un câine pe perioada iernii, primind pentru aceasta şi suma de 100 de lei lunar.

Reprezentanţii „Milioane de Prieteni” au ţinut să precizeze că atât Asociaţia cât şi Adăpostul Public de la Stupini nu susţin această campanie.

„Asociaţia «Milioane de Prieteni» este co-administrator al Adăpostului Public din Stupini din 2013, de la semnarea unui protocol de colaborare încheiat cu Serviciul Public de Gestionare a Animalelor din cadrul Primăriei Braşov. De atunci, activitatea adăpostului este cât se poate de transparentă şi orice campanie este anunţată oficial, prin intermediul reprezentanţilor presei. În aceste condiţii, anunţăm faptul ca nu există cadrul legal pentru a trimite în adopţie temporară câinii din Adăpostul din Stupini”,a spus Paula Ciotloş, purtător de cuvânt al AMP, pentru bzb.ro

Aceasta a mai afirmat că din Adăpost se pot face doar adopţii la distanţă (virtuale) sau adopţii definitive. Adopţiile definitive se fac după semnarea unui contract de adopţie prin care noul proprietar se obligă să îi ofere căţelului toate condiţiile necesare unui trai decent. „

Aşadar, nu avem nicio legătură cu acest anunţ, nu avem cadrul legal să susţinem o astfel de campanie în vreun fel şi îi rugăm pe oameni să nu mai meargă la Adăpostul Public din Stupini pentru a cere să primească de acolo un câine şi bani pentru el”, a mai spus Paula Ciotloş.

Reprezentanţii grupului de pe Facebook – „Protecţia animalelor Braşov” au ţinut însă ieri să precizeze că nu este nicidecum vorba de câini de la Adăpostul Public din Stupini, ci de animale pe care un grup de braşoveni inimoşi, reuniţi pe această reţea de socializare, i-au adunat de pe străzi şi pe care, momentan, nu mai au unde să-i adăpostească.

Confuzia a pornit de la faptul că Delia Botea (foto), reprezentanta grupului „Protecţia animalelor Braşov” care a fost citată în presă, este şi voluntar la Adăpostul Canin din Stupini.

bfbfbf

„Eu nu scot câini din adăpost. Este vorba despre câinii de pe stradă care vreau să nu ajungă în adăpost ci în curţile oamenilor care vor avea grijă de ei pentru o sumă modestă”, a precizat, ieri, aceasta. „Facem acest apel pentru că nu prea mai avem spaţiu pentru căţeluşi. Eu am adunat 21 de exemplare, unele le ţin la rude. Ideea este că odată cu venirea iernii se vor bucura de mai multă grijă în curtea unei familii decât la adăpost”, preciza, de altfel, Delia Botea şi în mesajul făcut public zilele trecute.

[ads2]

Tot Delia ne-a explicat că nu este vorba despre adoptat câini în această campanie, „ci de conceptul de foster, adică găzduire şi îngrijire a animalelor salvate de pe străzi până le găsim definitiv un stăpân”. Fondurile pentru această campanie vin de la asociaţii de protecţia animalelor din străinătate, iar pentru justificarea cheltuielilor vor fi prezentate rapoarte de monitorizare.

În baza unor înţelegeri scrise, cei care vor prelua animale în grijă, pe lângă suma de 100 de lei lunar, vor primi hrana necesară, chiar şi casa în care căţeluşul va locui.

Ulterior, voluntarii vor face vizite inopinate, pentru a se asigura că animalele sunt bine îngrijite. Câinii trebuie ţinuţi în curte, nu trebuie legaţi în lanţ, ci lăsaţi liberi într-un ţarc, vor fi scoşi la plimbare în lesă sau ham, stăpânii de ocazie trebuind totodată să le ofere momente de joacă.

Cei interesaţi să găzduiască un căţeluş (gata vaccinat, microcipat şi spălat) o pot apela pe Delia Botea la numărul de telefon 0743077303.

Previous Story

FELICITĂRI ! Parapantistul din Brașov, George Coteț, campion mondial la proba de aterizare la punct fix

Next Story

Primăria Brașov a anunţat vedetele Revelionului din Piaţa Sfatului