Last Updated on august 24, 2023 Probleme pentru 180 de pasageri care au vrut să decoleze miercuri de pe Aeroportul Brașov cu Dan Air. Avionul a avut o întârziere de 10 ore. Dacă mai întârzia 30 de minute, avionul era reținut la sol, Aeroportul se închide la ora 19:00
Motivul pentru care avionul nu a decolat la ora la care ar fi trebuit este că avea o roată dezumflată.
Avionul Braşov – Munchen – Bruxelles avea programată decolarea de pe aeroportul din Braşov la ora 8,20. Iniţial, pasagerii au fost anunţaţi prin difuzoarele din aeroport că zborul se amână cu 60 de minute, până la ora 9,20. Ulterior, călătorii au aflat că va dura şi mai mult până la decolare, dar nu ştiau exact la ce oră vor pleca.
Tot ce au văzut şi aflat pasagerii este că avionul companiei Dan Air a sosit pe pistă la ora 8,10, dar a rămas acolo, nemişcat, având o pană. Oamenii au văzut că există o problemă şi au fost informaţi că una dintre roţile avionului este dezumflată.
Cei mai mulţi dintre pasageri se aflau la poarta de plecare încă de la ora 7,00, însă nu au avut voie să părăsească aeroportul până la ora 10,30, deoarece aceasta ar fi însemnat revenirea în ţară, după ce făcuseră formalităţile de ieşire. În cele din urmă, la ora 10,30 au putut reveni în zona sălilor de aşteptare sau chiar să părăsească terminalul ca să îşi poată lua apă sau un sandviş, scrie bzb.ro.
La acel moment pasagerii au fost informaţi şi că operaţiunile de îmbarcare vor fi reluate după patru ore, adică în jurul orei 14,30. Aceasta însemna că avionul nu va decola înainte de 16,30, adică va avea o întârziere de cel puţin 8 ore.
Într-un final, zborul Dan Air din Braşov spre Munchen (Germania) şi Bruxelles (Belgia) de miercuri a plecat în jurul orelor 18.30, cu o întârziere de 10 ore. Din fericire, programului transportului în comun le-a oferit suficient timp oamenilor să ajungă până în oraş şi înapoi şi să îşi cumpere mâncare şi apă.
„Din nefericire, am fost nevoiţi să modificăm itinerariul iniţial, iar zborul Braşov – München – Bruxelles va fi operat cu un stop adiţional pe Aeroportul Otopeni pentru schimbarea echipajului şi aprovizionarea cu produse de catering.
Pentru segmentul de retur Bruxelles – München – Braşov, vom depăşi orele de funcţionare ale Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav, prin urmare, suntem nevoiţi să redirecţionăm aeronava către Aeroportul Otopeni pentru aterizare. Toţi pasagerii vor fi transferaţi cu autocarul către Braşov”, se arată în comunicatul transmis de operatorul aerian.
„La aterizarea pe aeroportul din Braşov, una dintre roţile avionului a pierdut aer, iar din acest motiv a fost necesar transportul pe cale rutieră de la Bucureşti a două roţi şi schimbarea acestora. Numai drumul pe Valea Prahovei a durat 5 ore”, au precizat reprezentanţii Dan Air, conform mytex.ro.
Compania a mai arătat că „s-a asigurat ca toţi pasagerii care au fost nevoiţi să aştepte reluarea zborului să primească gratuit mâncare, gustări şi răcoritoare”.