Last Updated on iulie 30, 2020 Sibiul pare că a câștigat categoric războiul zonal cu Brașovul. Primarul George Scripcaru nu este în stare să ducă o bătălie pentru Brașov contra Sibiului. Medicul Dan Grigorescu observă, deprimat, cum Sibiul ne-a luat fața la marile proiecte. Iar Aeroportul Brașov va fi subordonat celui de la Sibiu. Ei cu turiștii, noi cu transportul de marfă.
Cel mai grav este însă cu spitalul. Medicul Dan Grigorescu spune clar că PNL și Ludovic Orban au blocat spitalul Regional în timp, chiar astăzi, Sibiul se laudă că a finalizat deja studiul de fezabilitate. Urmează finanțarea și apoi construcția.
Consiliul Județean Sibiu a recepționat luna aceasta Studiul de fezabilitate care stabilește scenariul pentru construcția noului Spital Clinic Județean de Urgențe Sibiu cu secții de adulți și copii. Premierul Ludovic Orban, Vicepremierul Raluca Turcan, Ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloș și Ministrul Sănătății Nelu Tătaru vor fi prezenți joi, 30 iulie, la Sibiu și vor participa la ședința de Consiliu Județean, anunță Sibiu Independent.
Grigorescu Dan: „Când unii tac și fac. „Pas cu pas!” (Pe când și un Președinte brașovean?)
Circula pe vremuri o glumă referitoare la valoarea contribuției românești din co-producțiile cinematografice de tip vest-est (citiți capitalism-comunism), a cărei poantă suna cam așa: „Ei cu regizorul, scenariul și actorii, noi cu figuranții, platoul de filmare și caii…”
Din păcate pentru noi, brașovenii, acest tip de dezechilibru profund se menține și în prezent extrem de actual, tot din perspectiva unei relații vest-est, însă la nivel național: aceea dintre Sibiu și Brașov.
De ce afirm asta? Pentru că, în ordine temporală inversă s-au întâmplat următoarele :
1. Noi (Brașovul) am dat de ani de zile facilitățile de la Cincu pentru activități NATO, ei (Sibiul) au primit, sub directă oblăduire prezidențială, Comandamentul Regional al NATO; Că doar cine este șeful armatei române?
2. Noi (Brașovul) ne re-construim cu resurse proprii (cu chiu și vai, adică) aeroportul desființat de comuniști acum vreo 50 de ani, ei (Sibiul), îl trimit la Brașov pe ambasadorul României în Germania (Emil Hurezeanu) ca să ne transmită (simțindu-și amenințat business-ul aeronautic) ca nu care cumva să îl dezvoltăm pe al nostru pentru transport de pasageri și că ne ajunge dacă va funcționa în principal pentru mărfuri. Sub aceeași oblăduire prezidențială, că doar cine e șeful ambasadorilor?
3. Noi (Brașovul) suntem la unul din capetele celui mai circulat, celui mai impropriu și, tocmai de aceea, celui mai sufocant drum economic și turistic al României (București – Brașov), ei (Sibiul) primesc binecuvântarea pentru noua autostradă Pitești – Sibiu, iar asta după ce sibienii erau deja conectați cu restul Europei prin rețeaua națională existentă de autostrăzi. Cică așa ar fi cerut Europa. Cui? Președintelui, evident!
4. După ce ne-am exprimat public în urmă cu 5 ani nevoia de construire a unui Nou Spital Clinic de Urgență (ca element sine-cva-non al unui plan coerent de reformare a sistemului de spital de urgență de stat), noi (Brașovul) an fost trimiși în Parlament pentru a obține, obligatoriu prin lege, un teren de 11,85 ha (nu doar pierzând un an, dar stabilindu-ni-se și misiunea imposibilă de a-l face Regional), ei (Sibiul), își identifică în timp record, „în curtea proprie” a Consiliului Județean, un teren de aproape 20 de ha pentru un proiect identic: Noul Spital Județean de Urgență Sibiu! Și îi găsesc și finanțare europeană!
Înțelegeți acum de unde provine adevărata diferență între parcursul general al Sibiului și cel al Brașovului? Și de unde subtitlul postării mele?
În timp ce în ultimii 6 ani ei (Sibiul) au dat Președintele țării, noi (Brașovul)) nu am dat nimic la nivel de putere centrală.
Spun „nimic” pentru că rolul pe care și l-a asumat în favoarea noastră Ludovic Orban (brașovean la origine) în anul de când e prim-ministru, a fost nu doar pur formal, ci efectiv unul de oprire/blocare a marilor proiecte, dintre care cel al Noului Spital al Brașovului este cel care mă/ne doare cel mai tare!
De ce îl acuz pe Ludovic Orban pentru aceste neîmpliniri? Simplu! Cine altul decât însuși unul dintre miniștrii lui Orban (Costache al Sănătății), după doar câteva zile de la preluarea mandatului, a anulat ordinul care conferea caracter regional Noului Spital al Brașovului, stopând implicit, pe termen nedeterminat, și studiul de fezabilitate plătit de BERD, riscând inclusiv retragerea finanțării băncii?
Timp în care studiul de fezabilitate al Noului Spital Sibiu se derula fără opreliști, astfel încât azi e deja finalizat! Celor care se întreabă cine ar fi putut avea rol de decizie în această tergiversare suplimentară a proiectului nostru, le recomand să se informeze de unde a fost teleportat dr. Costache la Ministerul Sănătății: fix de la Sibiu!
Iată de ce în acest caz este perfect superpozabilă semnificația expresiei din startul micii și deranjantei mele analize:
„Ei cu regizorul, scenariul și actorii, noi cu peisajele, figuranții și caii…”
Rușinos, pentru ei. Deprimant, pentru noi.
Dar până când? – aș mai adăuga, eu, din perspectiva celor 5 ani din viața mea si a colegilor mei din ANSB consumați aparent pe degeaba”.