Last Updated on mai 22, 2018 Brașovul se schimbă radical. Șcheiul va deveni un imens cartier de blocuri. Și Cetățuia va fi ascunsă privirii turiștilor de blocuri.
Mihai Tatu: „Dezinteresul față de patrimoniul construit este maxim la Brașov.
Nu numai că Cetățuia stă închisă de ani buni și se degradează, dar se și permite construirea de blocuri în apropierea ei, suficient cât să fie acoperită (știu că aici e povestea cu procesul, dar lucrurile merg al naibi de greu, 29 de ani de la vechiul regim și lucrurile nu sunt rezolvate încă).
Că doar de ce ar trebui să se vadă Cetățuia, nu e ca și când ar reprezenta ceva, nu?
Păi ba da, Cetățuia este un simbol pentru Brașov, simbol care este, încet-încet, acoperit de simbolul betonului și al lăcomiei după bani.
Vedeți în imagine blocuri în construcție și gata construite care acoperă deja Cetățuia, chiar dacă parțial. Imaginea e făcută de pe str. Victor Babeș.
O altă clădire în continuă neglijare, deși se vorbește de ea de multă vreme este pe Bd. 15 Noiembrie. Se poate vedea din iamgini în ce stadiu avansat de degradare este.
Și Primăria a zis că face anul acesta un inventar al clădirilor cu probleme? Anul ăsta doar? Păi suntem în 2018 și nu avem un program de restaurare fațade și acoperisuri. Dar la Brașov se permite de către administrația locală construirea de blocuri în Șchei și oriunde este un petec de teren „disponibil””.