Last Updated on martie 14, 2016
Colegiul Naţional „Unirea” şi Colegiul Naţional „Andrei Şaguna“ au fost premiate de Institutul Francez şi Ambasada Franţei în România pentru contribuţia pe care au avut-o în promovarea limbii franceze.
Diplomele „LabelFrancEducation” au fost primite de directorii celor două instituţii braşovene din partea Ambasadorului Franţei, François Saint-Paul, în cadrul unei ceremonii organizate la sfîrşitul săptămînii trecute la Institutul Francez din capitală, informează monitorulexpres.ro
De la lansarea sa în februarie 2012, certificarea „LabelFrancEducation“ este atribuită unităţilor de învăţămînt străine care contribuie la promovarea limbii şi culturii franceze în lume. Acordată de către Ministerul Afacerilor Externe şi al Dezvoltării Internaţionale din Franţa în urma avizului venit din partea unei comisii consultative interministeriale, această marcă de calitate recompensează instituţiile care oferă programe educaţionale francofone şi răspîndesc excelenţa limbii franceze în toată diversitatea sa.
Pînă în prezent, la nivel internaţional, efortul a peste 90 de instituţii de învăţămînt a fost gratificat cu certificarea „LabelFrancEducation“, din care şapte sînt din România.