Brasov: INCENDIUL de la hotel Kronwell, de la Gara, a fost stins rapid

Last Updated on noiembrie 18, 2015 fefefefe

În această după-amiază, la ora 16:30, pe 112 ISU Brașov a fost chemat să stingă un incendiu la hotelul Kronwell de lângă Gară. La hotel au ajuns în cîteva minute două autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD, precum şi cîteva echipaje de poliţie.

Din fericire, a fost vorba doar de un început de incendiu la camera unde se află centrala termică a hotelului şi unde a luat foc un aspirator. Angajaţii hotelului au reuşit să stingă focul cu un stingător înainte de sosirea pompierilor. Totuşi, două persoane s-au intoxicat cu fum şi au primit îngrijiri la faţa locului, acestea refuzînd transportul la spital.

„A fost un început de incendiu, care a fost lichidat imediat. ISU Braşov a asigurat măsurile la faţa locului“, a spus cpt. Ciprian Sfreja, purtător de cuvînt al ISU Braşov, citat de Monitorul Expres.

 

Previous Story

Brasov: „Îl iert dacă se implică în salvarea soţiei mele”, Laurenţiu Ganea, soţul tinerei care se află în comă

Next Story

Brasov: Peste 7.500 de persoane doresc asa ceva pe muntele Tampa. Cand il facem? :)