Dan Sova, despre amanarile pe autostrada Comarnic – Brasov: „Intarzierea e buna”. Tu ce crezi, intarzierea e buna?

Last Updated on martie 26, 2014 Amânarea cu două luni a termenului de semnare a contractului pentru autostrada Comarnic- Braşov este un lucru pozitiv, spune ministrul Transporturilor, Dan Şova. Prezent la Digi24, în emisiunea „Imparţial”, el a explicat că amânarea se datorează faptului că premierul Victor Ponta a reuşit să obţină un angajament din partea partenerilor internaţionali pentru susţinerea proiectului. Întârzierea, spune demnitarul, se datorează tocmai procedurilor interne ale acestora.

autostrada-bv

Jurnaliştii au prezentat (amânarea semnării contractului) ca pe o întârziere, deci ca pe un fapt negativ… Eu vreau să dau vestea bună: întârzierea are la bază o realizare extrem de importantă. (…) Trebuie să o pun în dreptul premierului Ponta. Domnia sa a reuşit să obţină sprijinul clar, angajant, definitiv, al instituţiilor financiare internaţionale”, a spus Dan Şova la „Imparţial”.

Ei fac o analiză a contractului final, după aceea supun comitetului creditorilor, şi aceste operaţiuni durează la ei un an de zile. Am reuşit să-i convingem să le facă în patru-cinci luni”, susţine ministrul Transporturilor.

Joia trecută, premierul Victor Ponta declara că lucrările de construcţie ale autostrăzii Comarnic – Braşov vor începe mai târziu, dând ca termen posibil de semnare a contractului de execuţie mai sau chiar iunie. Motivul: consorţiul de constructori Vinci-Strabag-Aktor, câştigătorul licitaţiei de construcţie, nu ar fi obţinut încă finanţare pentru proiect. Întrebat când va fi semnat contractul pentru execuţia Comarnic – Braşov, premierul răspundea: „Când avem toate agreement-urile de la bănci, mai-iunie cel târziu”.

În decembrie, Dan Şova declara că Banca Europeană de Investiţii, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca Mondială s-ar fi arătat interesate de finanţarea construcţiei. Contactat de Gândul.info, vicepreşedintele BEI, Mihai Tănăsescu, s-a abţinut să dea detalii despre implicarea instituţiei în finanţarea proiectului de infrastructură. (sursa: digi24.ro)

Autostrada Comarnic – Braşov ar trebui să fie gata cel târziu în 2017. Va fi prima şosea de mare viteză pe care şoferii vor plăti o taxă de circa 7 lei. Şoseaua de mare viteză va avea 53 de kilometri, plus alţi 7 kilometri de drum de legătură. Pe traseu vor fi trei tuneluri prin munţi, 19 viaducte şi 15 poduri. Costul total se ridică la 1,8 miliarde de euro, deşi estimările iniţiale erau de 1,2 miliarde de euro.

Advertisements
Previous Story

Aeroportul Brasov. Peste 1.400 de voturi: Italia 322 voturi, Germania 242, Marea Britanie 237. Voteaza si tu primele tari de destinatie ale Aeroportului

Next Story

Brasov: Fonduri europene pentru caii din Herghelia Sambata de Jos