Un caz șocant a avut loc în Brașov, unde o persoană a fost găsită decedată pe stradă. Echipajele de intervenție au ajuns la fața locului, însă viața victimei nu a mai putut fi salvată. O persoană a decedat, în această dimineață, pe stradă, în
MoreUn caz șocant a avut loc în Brașov, unde o persoană a fost găsită decedată pe stradă. Echipajele de intervenție au ajuns la fața locului, însă viața victimei nu a mai putut fi salvată. O persoană a decedat, în această dimineață, pe stradă, în
MoreJudecătorii sunt la un pas să-l demită pe premierul Ilie Bolojan. Aceștia
La Sânpetru a început construcția unei școli. Autoritățile speră ca astfel, elevii
Judecătorii care acuză că nu vor mai judeca corect dacă nu primesc salarii și pensii uriașe au ajuns să primească pensii speciale
MoreUn scandal izbucnit la un liceu din Brașov, în toiul nopții, l-a avut în prim-plan pe un fost consilier local. Acesta a
MoreLocuitorii de pe Aleea Sânzienelor s-au revoltat față de un PUZ care ar permite ridicarea unor blocuri turn în zonă. Oamenii cer
MoreDenis, un băiat de 13 ani, a murit după ce a căzut cu trotineta electrică. Tragedia a reaprins discuțiile despre siguranța acestor vehicule, iar psihologul Mihai Copăceanu solicită public autorităților locale să interzică trotinetele electrice pentru minori. Un băiat de 13 ani din Sibiu, rănit grav după ce a căzut de pe o trotinetă electrică în urmă cu trei săptămâni, a decedat duminică, au anunțat rudele. Denis a fost internat inițial în stare de comă, a fost operat și transferat la reanimare, însă, încă de la început, prognosticul medicilor a fost rezervat. Accidentul a avut loc în condițiile în care
Mai mulți turiști nepregătiți au fost surprinși de frig pe munte și au petrecut o noapte întreagă alergând în jurul unui stâlp
MoreDupă perchezițiile DNA la Compania Apa Brașov și arestarea preventivă a directorului Liviu Cocoș, autoritățile au anunțat primele măsuri. Conducerea interimară va
MoreUrmează cel mai mare târg de locuri de muncă din Brașov, un eveniment dedicat celor care își caută un job sau vor
MorePatru noi zimbri au poposit la finele săptămânii trecute în Munții Făgăraș în cele două zone de reintroducere de la Pecineagu și
MoreSituație surprinzătoare la Brașov unde vaccinarea „merge” foarte bine la persoanele angajate. Mai bine vaccinat decât șomer. În Braşov rata de vaccinare
MoreZilele trecute, Allen Coliban a fost ironizat ca primarul păpădie după ce sensurile giratorii au fost lipsite de obișnuitele lalele și invadate
MoreO altă clădire din Brașov stă să cadă, fiind un pericol pentru pietoni. Autoritățile nu o văd. Mihai Nanu: „Fostul Spital Dermato
MoreDirecția de Sănătate Publică Brașov anunță că 2.500 de angajați din 35 de companii brașovene s-au vaccinat anti-COVID, la sediile acestora. Situația
MoreFilarmonica Brașov anunță concerte cu spectatori, în Sala Patria. Brașovul a intrat în scenariul verde astfel că este permis accesul spectatorilor, la
MoreConnecting Europe Express este numele unui tren simbolic care va traversa Europa, îmcepând cu 2 septembrie, pentru a lega simbolic președințiile portugheze,
MoreDupă ce 40 de copii au fost mușcați de căpușe, Primăria Brașov a decis să înceapă o campanie de dezinsecție „O campanie
More