Primarul din Râșnov a decis să țină cu pietonii și nu cu șoferii, spre deosebire de Brașov unde șoferii pot parca oriunde vor ei. La noi se mai ridică câte un autoturism, așa de reclamă, dar trotuarele sunt pline de mașini iar polițiștii nici
MorePrimarul din Râșnov a decis să țină cu pietonii și nu cu șoferii, spre deosebire de Brașov unde șoferii pot parca oriunde vor ei. La noi se mai ridică câte un autoturism, așa de reclamă, dar trotuarele sunt pline de mașini iar polițiștii nici
MoreMedeea Gheorma şi Rebecca Damoc, de la Şcoala Gimnazială 19, „şagunista” Ilinca
Conducerea Salrom a aruncat cu 12 mii de euro pe o chermeză
După ce un tânăr a fost strivit de un copac pe Aleea de sub Tâmpa, autoritățile anunță că au găsit alți 250
MoreUn turist italian a fost omorât azi-dimineaţă de o ursoaică cu pui pe care a încercat să o hrănească din palmă, pe
MoreStatul român a tolerat activitatea unor persoane numite politic care au acționat ca „lipitori” și odată ajunși în funcții publice au acționat
MoreMai multe echipaje de poliție și jandarmi au intervenit, în toiul nopții, la o adresă de pe Aleea Constructorilor, din cartierul Tractorul unde ar fi avut loc crimă violentă, notează BizBrașov. Criminalul ar fi fost prins după o urmărire scurtă, la câteva blocuri distanță de locul crimei. Oamenii din clădirea respectivă se plâng că trebuie să plece la serviciu, la schimbul 3, iar polițiștii nu îi lasă pentru că au de luat mărturiile celor prezenți. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană cercetată pentru comiterea infracțiunii
Primarul George Scripcaru continuă criticile la adresa directorului RATBV Marian Geman. Poate nu ar fi rău ca Brașovul să preia modelul de
MoreCaz îngrozitor pe Transfăgărășan. Un motociclist italian de 48 de ani a fost ucis de o ursoaică, pe care tocmai o fotografia.
MoreUn bărbat din Italia, care se deplasa cu motocicleta pe Transfăgărășan, a murit în România după ce a fost atacat de un
MoreLuni, 6.10.2014, primarul George Scripcaru a inaugurat noua Grădină Zoologică, realizată în urma extinderii şi modernizării fostei grădini zoologice, în cadrul Programului
MoreApartamentul de 3 camere are o suprafata generoasa de 96 mp si dispune de o gradina proprie de 92 mp, cu o
MoreRCS&RDS a lansat, vineri, Digi Play, un serviciu video la cerere (SVOD), disponibil prin platforma DigiOnline, unde utilizatorii au acces la filme
MoreÎn această săptămînă încep intervenţiile pentru resistematizarea DN 13, pe segmentul cuprins între pasajul Fartec şi intersecţia cu tronsonul III al Ocolitoarei
MoreUPDATE Comunicat DNA: „În cursul dimineții de 06 octombrie 2014, ca urmare autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în
MorePuțini sunt turiștii care, ajungând în Masivul Postăvarul iarna la schi sau vara în drumețiile montane, să nu poposească pentru un ceai,
MoreO veste bună pentru pacienţii braşoveni şi nu numai, suferind de insuficienţă renală sub dializă sau aflaţi în pre-dializă. Spitalul Sf. Constantin
MorePista Aeroportului Braşov a fost inaugurată astăzi după doi ani de lucrări. Investiţia de 16 milioane de euro a fost finanţată exclusiv
More